Pictura Bisericii „Sfinții Arhangheli” din Sibiu-Ștrand a fost sfințită
La sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, pictura bisericii din cartierul Ștrand al municipiului Sibiu a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Ierarhul a oferit la final distincții și diplome de apreciere.
Sărbătoarea hramului din acest an a fost pentru biserica din cartierul Ștrand una deosebită. După mai mulți ani în care comunitatea de credincioși a trudit împreună cu preoții slujitori pentru a finaliza lucrările de înfrumusețare a lăcașului de cult ridicat în cartierul sibian în anii de după evenimentele din decembrie 1989, pictura interioară a bisericii a fost sfințită de IPS Mitropolit Laurențiu.
După sfințire, ierarhul a liturghisit în această biserică, iar credincioșii prezenți în număr mare au ascultat cuvântul de învățătură al mitropolitului, în care a vorbit despre cinstirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, explicând şi învățătura despre cinstirea sfinților, a icoanelor și imaginilor sfinte.
„În biserică privim la chipurile sfinților și îi vedem în primul rând pe cei mai apropiați de noi, cei care au trăit ca noi în lumea aceasta, pentru că primul registru al picturii, cel mai apropiat de noi, este al sfinților luptători, al sfinților români, care ne oferă nouă întâi de toate garanția că mijlocesc pentru noi. Ei sunt rugători și pilduitori, sunt modele pe care trebuie să le urmăm cu credința că suntem pe drumul desăvârșirii, pe drumul spre Împărăția cerurilor”, a subliniat ierarhul.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurențiu l-a hirotesit iconom stavrofor pe preotul Radu Gârbacea, iar ceilalți doi preoți slujitori ai bisericii, pr. Nicolae Crețu și pr. Gheorghe Mirel Șpan, au primit distincția „Ordinul Mitropolit Ioan Mețianu” - Crucea ctitoricească. De asemenea, mai mulți ctitori și binefăcători au primit distincții și diplome de apreciere.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Sibiu-Ștrand a fost construită în perioada 1997-2007, pe locul unde a existat un paraclis de lemn ridicat în 1992 pentru a se oficia slujbele religioase din comunitatea parohială înființată în 1990. Biserica a fost târnosită în 8 noiembrie 2013.