Pictura Bisericii Vulpe din Iaşi, aproape de final
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ - Vulpe din Iaşi îşi serbează mâine hramul. Credincioşii sunt aşteptaţi să ia parte la Sfânta Liturghie care va fi oficiată de un sobor de preoţi. „Astăzi, începând cu ora 17:00, va fi oficiată slujba Prohodului Maicii Domnului de către un sobor de preoţi, condus de părintele protopop Constantin Andrei, iar la sfârşitul slujbei, participanţii vor participa la o agapă creştină şi vor primi câte o iconiţă. Mâine, după Sfânta Liturghie, vom face pomenirea pentru ctitori, apoi vom oferi masă tuturor credincioşilor“, ne-a declarat pr. paroh Mihail Grigoraş.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului“, de pe Strada Sărăriei, întâmpină hramul de anul acesta în haine noi. În anul 2007 s-a început pictura în tehnica fresco, de către pictorul Enache Jenică, iar până în acest moment s-a pictat mai mult de jumătate din totalul suprafeţei. În luna noiembrie a acestui an va fi montată partea de jos a catapetesmei bisericii. Icoanele fostei catapetesme vor fi puse în pridvorul vechi. Biserica se află, încă din anul 2004, în lucrări de reconsolidare şi reabilitare. În anul care urmează, preotul Mihail Grigoraş speră să înceapă lucrările la exterior, după care va amenaja curtea bisericii. „Biserica e veche de 400 de ani, n-a fost niciodată pictată şi consolidată, iar acum tot ce se vede s-a făcut cu ajutorul unor oameni de suflet. Avem întocmit un deviz pentru lucrările ce urmează a fi efectuate la exteriorul bisericii. Pe parcursul anului viitor, vrem să amenajăm curtea interioară şi să executăm împrejmuirea cu un gard forjat“, ne-a spus părintele Mihail Grigoraş. (C. Ciofu)