Pictură nouă pentru biserica din localitatea Panduru, județul Tulcea

Un articol de: Pr. Felix Neculai - 08 Octombrie 2019

Biserica cu hramul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Panduru, Protopopiatul Babadag, județul Tulcea, s-a în­veșmântat în haine de sărbătoare pentru slujba de sfințire a picturii înnoite. Slujba de sfințire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite duminică, de către Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la evenimente participând numeroși credincioși, atât din localitate, cât și din satele învecinate.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a vorbit credincioșilor despre importanța locașului de cult ca loc al prezenței lui Dumnezeu în lume.

În semn de apreciere pentru munca depusă la parohie, părintele paroh Victor Schimbeschi a fost hirotesit întru iconom, iar lui Nicolae Barbu, primarului municipiului Giurgiu, ctitor al bisericii din Panduru, i-a fost acordată distincția eparhială „Crucea Sfântului Iachint”. Diplome de apreciere au fost oferite și Consiliului parohial, precum și ctitorilor mai importanți.
La finalul sărbătorii, Episcopul Tulcii a vizitat ruinele fostei biserici din localitate cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, devastată în anul 1972 de un puternic incendiu și care nu a mai putut fi reconstruită.