Pictură românească expusă în Franţa
Trei pictori români vor expune în Franţa, în regiunea Midi Pirinei, în cadrul Proiectului „Caravana Creativităţii Româneşti“, finanţat de Institutul Cultural Român (ICR), prin intermediul Programului „Cantemir“, conform Mediafax. Potrivit Muzeului de Artă Cluj, în cadrul Proiectului „Caravana Creativitătii Româneşti“ au loc, în perioada 25 iunie-5 iulie, în Franţa, în regiunea Midi Pirinei, o serie de evenimente care au drept scop promovarea artei contemporane din România în spaţiul francez. Caravana cuprinde trei expoziţii reunite sub titlul „Drumul Soarelui“, ce evocă „tranziţia luminii de la Est către Vest, de la Răsăritul bizantin către Apusul lumii occidentale“. Lucrările artiştilor Relu Bitulescu, Călin Anton şi Daniel Răguşitu vor fi expuse în trei locaţii din zona Midi Pirinei.