Pierderi din cauza liberalizării pieţei gazelor naturale
Liberalizarea accelerată a pieţei gazelor naturale ar putea duce la pierderea a peste 500.000 de locuri de muncă şi 6,3 miliarde de euro, potrivit unui studiu care evaluează impactul liberalizării pieţei gazelor naturale asupra consumatorilor industriali, realizat de compania Deloitte, la cererea Confederaţiei Patronatelor din Industrie, Agricultură, Construcţii şi Servicii din România (CONPIROM). „O aşa-zisă liberalizare a pieţei gazelor naturale din România va avea ca efect imediat reducerea la jumătate a contribuţiei industriei la Produsul Intern Brut, prin închideri de companii sau relocări în ţări cu o legislaţie care sprijină activitatea economică“, a arătat Mihai Ivaşcu, secretar general al CONPIROM, citat de Agerpres. Acesta a mai reclamat faptul că autorităţile au decis, unilateral, liberalizarea accelerată pentru consumatorii industriali fără a realiza şi un studiu de impact, concluziile consultantului internaţional prezentând un scenariu dezastruos, „care s-ar putea concretiza în termen scurt prin pierderi de 6 miliarde de euro la PIB şi creşterea numărului şomerilor cu peste 500.000 de persoane“. Autorităţile române şi-au asumat în acordul cu FMI ca la data de 31 iunie 2014 să fie finalizată liberalizarea pieţei industriale a gazelor, mai devreme cu şase luni faţă de data prevăzută iniţial. (Oana Nistor)