Plafonarea prețurilor la energie nu este pe lista recomandărilor UE
Comisia Europeană a prezentat un set de măsuri temporare pe care le sugerează statelor membre în vederea amortizării impactului creşterii excepţionale a preţurilor la energie pe parcursul iernii care urmează.
„Situaţia actuală este excepţională, iar piaţa internă a energiei a funcţionat bine în ultimii 20 de ani. Însă trebuie să fim siguri că va continua să funcţioneze şi în viitor, transformând în realitate Pactul verde european, consolidându-ne independenţa energetică şi îndeplinind obiectivele pe care ni le-am fixat în materie de climă”, a declarat, miercuri seara, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, potrivit Agerpres.
Printre măsurile imediate de protecţie a consumatorilor şi a întreprinderilor recomandate de Bruxelles se numără: acordarea de sprijin consumatorilor casnici prin bonuri valorice sau plata parţială a facturilor; amânarea temporară a scadenţei facturilor; evitarea deconectării de la reţea; reduceri temporare de taxe şi impozite pentru gospodării; ajutoare pentru întreprinderi, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat etc.
Pe termen mediu, Comisia Europeană are în vedere intensificarea investiţiilor în energia regenerabilă, în renovări şi în eficienţa energetică; dezvoltarea capacităţii de stocare a energiei; analizarea beneficiilor achiziţionării în comun a unor stocuri de gaze naturale; consolidarea rolului consumatorilor pe piaţa energiei, oferindu-le posibilitatea de a-şi alege şi de a-şi schimba furnizorul.
Potrivit Comisiei, setul de măsuri va fi prezentat miniştrilor energiei în 18 octombrie și discutat în detaliu de liderii statelor membre care se vor reuni în Consiliul European din 21-22 octombrie. (C. Z.)