Plan de evacuare pentru românii din Siria
Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat ieri la RFI că i-a cerut ambasadorului român la Damasc să pregătească, împreună cu reprezentanţele altor state membre UE, un plan coordonat de evacuare eventuală a românilor din Siria, comunitate estimată la 15 mii de persoane. "Noi avem o comunitate masivă românească în Siria, estimată la 15 mii de persoane. Sigur, majoritatea sunt de fapt familii mixte. I-am cerut ambasadorului nostru la Damasc să pregătească împreună cu secţia consulară a altor ambasade din statele membre UE un plan coordonat de evacuare eventuală", a declarat ministrul de Externe la RFI.