Planetariu Mobil la MET Cluj-Napoca

Data: 12 Martie 2015

În perioada 13-15 martie, Universul va fi „tălmăcit“ înţelesul copiilor în Planetariul Mobil care urmează să fie instalat în incinta Muzeului Etnografic al Transilvaniei (MET) de pe strada Memorandumului nr. 21 din Cluj-Napoca. Evenimentul este susţinut de Asociaţia Astronomică Pluto şi are ca generic „Constelaţiile în viziunea străbunilor, tălmăcite pe înţelesul copiilor“. În timpul spectacolului se va proiecta o hartă stelară aferentă cerului de primăvară, după care se va „pleca“ în Univers, explorând toate planetele din Sistemul Solar, dar şi roiuri de stele şi nebuloase. Prioritate vor avea şi constelaţiile prezentate în viziunea străbunilor, însoţite de legende şi mituri din vechime. Tehnic, se va instala o cupolă de 8 metri diametru cu o capacitate/spectacol de aproximativ 70 de persoane, dispunând de un sistem de proiecţie ce beneficiază de tehnologie digitală. Durata unui spectacoleste de 45 de minute.