Planificare FORTE cu instituţii din Sibiu şi Braşov
La Sibiu a avut loc un atelier de lucru în cadrul proiectului Formare Trainică pentru Parteneriat Social - FORTE, cu participarea reprezentanţilor instituţiilor din judeţele Sibiu şi Braşov, cu putere decizională în domeniul incluziunii sociale, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ şi ai altor organizaţii. Invitaţii au aflat de la reprezentanţii Federaţiei „Filantropia“, ai Arhiepiscopiei Sibiului şi ai Centrului de resurse regionale din cadrul proiectului FORTE, informaţii despre planul strategic al eparhiei în domeniul social. Mesajul de binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a fost transmis prin consilierul social, pr. Nicolae Rusu, care a exprimat disponibilitatea Departamentului social al eparhiei de a colabora cu instituţiile reprezentate. „Intenţionăm să avem parteneri din rândul acestor instituţii publice pentru derularea unor proiecte sociale, pe care Arhiepiscopia Sibiului doreşte să le implementeze în judeţele Sibiu şi Braşov“, a spus pr. Nicolae Rusu.
Obiectivul întâlnirii a fost ca invitaţii să cunoască mai bine proiectul implementat în mai multe eparhii din Patriarhia Română şi să identifice oportunităţile de colaborare. „Echipa proiectului FORTE a prezentat în cadrul acestui atelier partea cea mai semnificativă a planului strategic, în vederea stabilirii de colaborări viitoare, prin care activitatea de incluziune socială să se realizeze în parteneriat cu aceste instituţii“, ne-a spus Roxana Stoica, expert servicii sociale în Federaţia Filantropia.