Planuri pentru revigorarea culturii cartofului
România cheltuiește anual în jur de 64 de milioane de euro pentru a cumpăra cartofi din import, deşi ar putea să-i producă în ţară, potrivit ministrului agriculturii, Adrian Oros. Deoarece românii nu mai achiziționează toamna cantități mari de cartofi pentru iarnă, ci se aprovizionează săptămânal cu 1-2 kilograme, producătorii au nevoie de depozite specializate pentru stocarea recoltei.
Suprafaţa reală cultivată cu cartofi este de circa 28.000 de hectare, iar producţia internă de cartofi acoperă maximum 40% din consum, restul de până la 60% din necesar fiind acoperit din afară.
„Practic, noi ca ţară cheltuim 64 de milioane de euro pentru a cumpăra cartofi pe care i-am putea produce la noi”, a spus ministrul agriculturii, Adrian Oros, care a participat la o întâlnire cu producătorii de cartofi din Covasna, zonă cu tradiţie în cultivarea acestora.
Potrivit ministrului, problemele în acest sector au apărut odată cu schimbarea comportamentului de cumpărare al românilor.
„Dacă până de curând consumatorul final obişnuia să îşi cumpere întreaga cantitate de cartofi toamna şi să şi-o depoziteze - atunci producătorii principali de cartofi puteau să îşi desfacă toată producţia la un preţ avantajos -, în ultima perioadă fiecare cumpără 1-2, maximum 5 kilograme şi doar anumite sortimente, iar toată această parte de depozitare s-a transferat pe umerii producătorilor. Ei, neavând capacitate de depozitare, sunt nevoiţi să vândă producţia la preţuri dezavantajoase“, a subliniat ministrul, citat de Agerpres.
La rândul său, Romulus Oprea, preşedintele Federaţiei Naţionale a Cartofului în România, este de părere că la ora actuală nici un producător român nu mai poate rezista pe piaţă fără un depozit specializat.
„Cartoful este o cultură, un aliment de bază de-a dreptul ignorat în ultimii 30 de ani şi de aceea am ajuns la suprafeţele ridicole de astăzi. Cartoful cultivat în România înregistrat la APIA depăşeşte cu puţin 30.000 de hectare faţă de cele 200.000-250.000 de hectare care se cultivau înainte de 1990”, a spus Oprea, la o dezbatere on-line privind piaţa cartofului.
În acest context, producătorii din Covasna i-au prezentat oficialului MADR un plan de relansare a producţiei de cartofi, care să se extindă pe mai mulţi ani, în care principala sarcină a Ministerului Agriculturii ar fi aceea de a finanţa într-un mod cât mai avantajos capacitatea de depozitare şi de a sprijini prin schemele avute la dispoziţie şi cartoful pentru sămânţă, cu valoare genetică ridicată şi care permite producţii medii de 30 de tone la hectar.
Cu acest plan, în 10 ani, suprafaţa cultivată cu cartofi ar crește la aproximativ 60.000 de hectare, iar producția rezultată ar acoperi necesarul de consum. Potrivit INS, românii consumă lunar, în medie, 3,02 kilograme de cartofi. (C. Z.)