Planuri personalizate de orientare şcolară

Data: 26 August 2022

Un număr de 4.000 de elevi bucureşteni vor beneficia de câte un plan personalizat de orientare şcolară şi de consiliere în alegerea unei cariere potrivite, a anunţat viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, citat de Agerpres. Programul de orientare şcolară şi în carieră a elevilor va începe odată cu debutul anului şcolar, când vor fi distribuite în şcoli kituri care vor conţine, între altele, chestionare şi teste pentru identificarea aptitudinilor şi competenţelor. Vor fi organizate sesiuni de con­siliere, interviuri psihopedagogice, vizite la operatori economici, dar şi un târg de meserii şi de oferte educaţionale. La final, spune sursa citată, fiecare elev va primi un dosar de evaluare care va cuprinde informaţii privind cunoaşterea personalităţii copilului, educarea pentru alegerea studiilor şi a ocupaţiei sau îndrumarea spre diferite tipuri de studii şi grupuri de profesii. (O. N.)