Podgorii celebre în lume
Este vremea culesului viilor şi gândul ne poartă spre întinsele podgorii din care oameni pricepuţi vor scoate prin meşteşugul lor licoarea minunată care este vinul. În lume există unele zone viticole mai cunoscute decât altele şi mai apreciate pentru vinurile ce pleacă de acolo spre bucuria consumatorilor. Vă prezentăm câteva podgorii celebre.
În Europa, domină industria viticolă podgoriile din Italia, Franţa, Portugalia şi Spania.
Zonele viticole ale Toscanei
Toscana (Italia) este zona viticolă poate cea mai apreciată în întreaga lume pentru vinurile sale rafinate, dar şi pentru faptul că local fiecare podgorie are centrul său de degustare a unor vinuri care nici nu se comercializează, neavând de aceea un nume. Dar pentru turişti şi cunoscători, locurile acelea sunt o adevărată încântare. La sudul oraşului Florenţa, chiar în inima Toscanei, se află podgoriile Chianti, care dau apreciatul vin cu acelaşi nume. Tot în Toscana se află podgoria San Gimignano, de unde iese minunatul vin alb „Vernaccia di San Gimignano“, obţinut din soiuri de struguri despre care se găsesc referiri şi în scrierile anticilor. Apoi, renumită este şi podgoria Carmignano, unde se produce un vin roşu excepţional, aromat şi foarte fin, dar şi podgoriile din regiunea Montepulciano care dau un apreciat vin roşu obţinut din soiul Prugnolo Gentile. De asemenea, sunt cunoscute şi podgoriile Canaiolo Nero şi Mammolo şi cele din ţinutul Montalcino recunoscut pentru vinul aromat de culoare roşie-sângerie “Brunello di Montalcino”. La Montalcino s-a deschis publicului Castello Banfi, unde turiştii se pot caza pentru circa 300 de euro pe noapte. Frumosul castel este ridicat în mijlocul a 2.800 de hectare de viţă-de-vie şi măslini.
O emblemă pentru Franţa: Bordeaux
Desigur, cunoscătorii de vinuri scumpe, bune şi fine, care vor să facă o vacanţă în locuri celebre ale viticulturii mondiale nu pot rata zona franceză din Bordeaux, cu Les Sources des Caudalies. În Bordeaux, tradiţia cultivării viţei-de-vie şi a producerii vinurilor datează din secolul al XIV-lea, când a luat fiinţă aici o comunitate monahală ce s-a specializat în viticultură. Tot în Franţa, pe Valea Loarei, există regiuni viticole ce dau vinuri de o mare calitate. Din majoritatea soiurilor cultivate aici se produce vin alb şi sunt emblematice mărci precum Sauvignon Blanc, Muscadet, Chenin Blanc, dar şi vinuri roşii sau roze, cum este Cabernet Franc. Regiunea este minunată şi ca peisaj, dar şi ca monumente arhitecturale, fiind plină de castele regale care de-a lungul istoriei sprijineau meşteşugul viticol şi artele de tot felul.
Acasă la vinul de Porto
Cine n-a auzit (dacă încă n-a gustat) de vinul de Porto? Acesta este produs în Portugalia. Acest vin legendar, care adesea este pomenit în cărţi şi în filme, este un vin tare şi dulce, produs de secole în Vila Nova de Gaia. Pentru cei care doresc să viziteze cramele şi să deguste pe îndelete din celebrul vin, există în zonă zeci de hoteluri unde se pot caza pentru o sumă ce variază în jurul a 200 de euro. Poate fi vizitată aici o şi o distilerie ce datează de la 1790, ce funcţionează într-o fostă mănăstire.
Cele mai mari podgorii din lume sunt în Spania
În Spania, iubitorii de vinuri fine trebuie să ajungă în Andalucia, pentru a vedea cele mai mari podgorii din lume. Vinurile din zonă sunt foarte apreciate, aici organizându-se numeroase excursii pornind din Sevilia şi ajungând la Jerez de Frontera, unde curioşii vor afla tot felul de lucruri despre vechea artă a vinurilor, precum şi despre oţetul din vin sau despre brandy. Nu lipsesc degustările, se înţelege.
Napa Valley din California
În Napa Valley sunt podgoriile Californiei care au o particularitate estetică aparte: la capătul rândurilor de viţă-de-vie de vie sunt plantate perdele de trandafiri roşii. În Napa se fabrică celebrul vin Chardonnay. Podgoria se află destul de aproape de San Francisco şi are forma unui triunghi. Are peste 300 de vinării. Domeniile sunt pline de case din lemn sau piatră şi grădini aproape sălbatice. Primele vii au apărut aici pe la jumătatea secolului al XIX-lea, dar regiunea a devenit faimoasă în 1960, când Robert Mondavi a început să facă serios comerţ cu vinul. Pe vagoanele trenului cu care se circulă până la podgoriile din Napa Valley sunt inscripţionate denumirile celor mai bune soiuri cultivate în vale: Cabernet Sauvignon, Chardonnay, Merlot şi Zinfaedel.
Podgorii însorite din Africa de Sud
Celebre şi întinse podgorii se află şi în Africa de Sud. Una dintre cele 16 rute ale vinului din Africa de Sud este Stellenbosch American Express Wine Route, ce cuprinde peste 152 de podgorii. În 1971, ministrul agriculturii de la acea vreme a lansat oficial această rută, şi de atunci a început şi drumul spre recunoaşterea internaţională a acestui areal viticol. Proprietarii francezi de la 1682 ai acestor terenuri au plantat atunci soiuri de Cabernet Sauvignon, Shiraz, Merlot, Petit Verdot, Cabernet Franc şi Chardonnay. Vinul cel mai bun care se produce aici însă iese din soiul Glenelly Estate, deşi cel mai cunoscut vin al podgoriei este „Lady May“ obţinut dintr-un Cabernet Sauvignon.