Poezia românească, promovată la Varşovia

Data: 22 Mai 2008

Trei poeţi români, Florin Iaru, Ioana Nicolaie şi Robert Şerban, participă între 19 mai şi 16 iunie, la Varşovia, la campania de promovare a poeziei europene „Metropoezia“. „Metropoezia“ (’Wiersze w Metrze’/’Poems in the Underground’) este o campanie de promovare a poeziei europene în rândul publicului varşovian, realizată sub egida European Union National Institutions of Culture - Varşovia.

Obiectivul campaniei este de a promova poezia contemporană europeană prin metode mai puţin uzitate. Astfel, poeţi din România, Marea Britanie, Franţa, Portugalia, Irlanda, Grecia, Austria vor fi postaţi, timp de o lună, cu câte o poezie, în original şi în traducere în limba polonă, în vagoanele şi staţiile de metrou, în locurile utilizate pentru reclamă. De asemenea, în şase dintre staţiile metroului din Varşovia vor fi postate bannere, imprimate cu versurile acestor poeţi. Tot în această perioadă vor fi seri de lectură în diferite cafenele literare ale capitalei poloneze, unde doi sau mai mulţi poeţi din ţări diferite vor citi poezii. Campania mai presupune organizarea unui concurs „Haiku pentru Varşovia“, de realizare a unei pagini de internet, şi distribuţia a 15.000 de fluturaşi cu programul evenimentului, 1.000 de vederi conţinând citate de poezie contemporană europeană, etc.