POEZIE: Doina Pologea Berceanu

BUNA VESTIRE

Erai un dor, o mireasmă, un trandafir al grădinii
Din fir în fir, Măicuță, mai aproape de Tine 
speram să ajung
Întindeam mâna. Mă țintuiau ghimpii și spinii
Din sufletu-mi olog și ciung

Te căutam în marile grădini, iar trandafirul 
strălucea în mine.
Mă ajungea, venind din urmă, întâmplarea cea mare:
Plângeam. Viața irosită mi-o răscumpăra 
clipa negrăitei lumine
Când Cerul a coborât, întreg, într-un boboc de floare

MĂICUȚA TULPINĂ

Era pe pământ sau în Cer? Era adevărat?
Sub o stea, Maica născu Prunc minunat
Crin altoit pe cea mai frumoasă dintre tulpine
Prin care întregul Adam se regăsea pe sine

Nici frunza, nici iarba n-au murmurat. Numai o stea. 
Magii porniră să afle Soarele care lin o străfulgera
Păstorii, primind de la îngeri cântări și îndemn
Aflară Pruncul divin în peștera din Bethleem

Era pe pământ sau în Cer? Era adevărat.
Lina Lumină revărsată într-un Crin de noi s-a îndurat
– Măicuță, ești cea mai frumoasă tulpină!
Pe catifeaua inimii mele te-apleci. 
Și rămâi. Și mi-e inima plină.