POEZIE: Ioniță Apostolache

ELEGIE CREȘTINĂ

Suflet plin de păcate, încotro vrei să mergi?

Viață plină de moarte, cum mai poți să-nviezi?

Unde ți-este lumina? Unde ți-e strălucirea,

Omule, care astăzi ai uitat ce-i iubirea?

 

Frică și deznădejde, ură și nepăsare,

Se ridică în valuri peste tot ce te doare!

Totul este minciună, nu mai e omenie,

Omule, cum pierdut-ai a ta sfântă solie?

Și în negura lumii o Lumină renaște!

În adâncuri străbate și în haină de Paște,

Din hățișul de ură și de necugetare,

Ea sădește în lume nesperată scăpare.

 

E Lumina Preasfântă a nădejdilor noastre,

Părtășia credinței și iubirii măiastre,

Care din Răstignire strălucind Înviere,

Prin Hristos fără ură omenirii se cere!

 

Viața e înviere dacă lași să pătrundă

Dragostea răstignirii întru toate să curgă!

Căci afară de Jertfă nu există iubire,

Omule, când tu astăzi suferi de învrăjbire!

 

RUGĂ LA MAICA DOMNULUI

Te chem acum Preasfântă Născătoare,

În viața mea cea plină de păcate,

Să mă ridici, să-mi fii mângâietoare,

Și să mă umpli iar de bunătate.

 

Noi suntem slabi, dar tu ne ești putere,

Suntem păcat, tu ești fără de vină,

În viața noastră plină de durere,

Preasfântă Maică, să aduci lumină!

 

Când am căzut sub mii și mii de patimi,

Tu ai venit și iar ne-ai ridicat.

La Fiul tău ai plâns cu multe lacrimi,

Să speli cu ele lumea de păcat.

 

Preasfântă Maică, Pururea Fecioară,

Nădejdea sufletului întristat,

Cu milă iar pe noi ne împresoară,

Ne vindecă de boală și păcat!

 

STIHUIRI, 103

„Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne,

Toate cu înțelepciune le-ai făcut!”

Cu mâna Ta ai semănat în lume ales prinos de poame,

Și noi de bogăție multă cu toții ne-am umplut!

 

„Marea aceasta este întinsă și largă,

Și în ea se găsesc târâtoare, cărora nu este număr”.

„Vietăți mici și mari” ca-ntr-o arcă,

Rezemată din veci părintește, Doamne, la Tine  pe umăr.

 

„Acolo corăbiile umblă, balaurul acela zidit”,

Cu pricina „ca să se joace în ea”.

Blagoslovindu-le Tu cu lumină dinspre răsărit,

La Tine porni-vor de-ndată, cu milă, smerit de pomană să ia.

 

Atunci „dăruindu-le lor Tu” dintru toate,

Și pe toate acelea, acestea le „vor aduna”.

Căci numaidecât din a Ta bunătate, cu mâna întinsă, se poate,

Primindu-le-n dar de la Tine, se vor bucura!

 

Și întorcându-Te Tu de la ele, „se vor tulbura”;

Al lor duh lua-vei „și se vor sfârși”.

Dar cu Duhul Tău, Doamne, cel plin de putere și milă, le vei îmbrăca,

Suflare de viață vei pune atuncea și „se vor  zidi”!