POEZIE: Raluca Stavriu

Ce fel de vis ești
De te visez și ziua
Ce fel de anotimp
Fără timp
Cu meri înfloriți și zăpezi calde
Ce fel de gând 
Pe care nu mintea îl cugetă
Ci în inimă arde
Ce fel de cuvânt nerostit
Pe care îl aud 
atât de limpede în sine-mi
Ce fel de mal
Sau ce fel de val
Odihnă sau pas
Urcuș sau popas
Ce fel de întâmplare 
Neîntâmplătoare 
ești?

Iubirea ține de foame
Iubirea iubire 
Nu pseudoiubirea-fast-food

Ține de sete 
Fără bule 
Coloranți
Și etichete 
Ține de cald 
Dacă nu e de plastic
Căutând doar perfect și fantastic
Și ține mult
Poate toată viața
Dacă e la fel de intensă 
Și dimineața.
 
Soarele îndrăgostit
Cu umbra în loc de cerneală 
Scrie versuri 
De zor(i)
Pentru fata din pricina căreia 
Ar fi în stare 
De eclipsă totală

Iubirea-arzătoare 
O citești 
Vrei nu vrei
În două strofe 
Ritmate 
Pe gleznele
Ei

Iar tânărul care 
Tăcând 
O iubește-n ascuns 
Nici măcar la-nceputul 
Celui dintâi 
Vers 
N-a ajuns.
 
El căra ca o cruce
Cheia inimii ei
Sub greutatea simțirii
De foamea și setea privirii
Cădea deseori istovit
Din când în când 
Îl ridica vocea ei naivă 
Și caldă 
„Ce faci?... Ai obosit?“
El răspundea tăcut 
Ducând mai departe iubirea 
Nu. Mai e puțin până 
la începutul-sfârșit.