Pogram de educare a pacienţilor cu diabet
Asociaţia Română a Educatorilor în Diabet (ARED) a lansat un program pilot unic în România, ce îşi propune să educe 10.000 de pacienţi cu diabet zaharat în următoarele şase luni. Prin întâlniri organizate de două ori pe săptămână, 20 de asistente medicale din 15 centre universitare şi regiuni geografice mari vor discuta teme importante de educaţie cu pacienţii diagnosticaţi cu diabet zaharat. Programul va începe pe 15 octombrie şi se va derula în centre ca Bucureşti, Ploieşti, Craiova, Turnu Severin, Iaşi, Suceava, Cluj, Timişoara, Oradea, Constanţa, Sibiu, Târgu Mureş, Galaţi, Braşov, Satu Mare. "La aflarea diagnosticului, pacienţii au diverse reacţii, de la negare până la depresie de multe ori. Cel mai important mesaj pe care trebuie să îl transmitem persoanelor care au diabet este că înţelegerea bolii, prin programe de educaţie, este esenţială pentru viitorul lor. Datorită soluţiilor terapeutice moderne la îndemână, diabetul poate fi controlat, cu condiţia ca pacientul să îşi dorească acest lucru şi să colaboreze cu specialiştii", a declarat prof. dr. Maria Moţa, preşedinta ARED.