Popa Tanda

Cred cu convingere că ar trebui evidenţiată şi sprijinită campania mass-media de promovare a literaturii, de aducere în prim--plan a ceea ce înseamnă valoare. Editarea în condiţii grafice foarte bune a operelor importante ale scriitorilor români subliniază valoarea sufletului românesc care a însufleţit scrierea şi a talentului celor care au înţeles aceasta. Dintre scriitori publicaţi în ediţii frumoase şi accesibile ca preţ, m-aş opri la Slavici, întrucât personajele lui sunt de o moralitate superioară.

Mă întorc mereu la părintele Nicolae Steinhardt, pentru înţelepciunea sa exprimată simplu, în fraze care au forţa de a impune idei şi repere creştine. De exemplu, întrebat fiind dacă îl satisface critica de astăzi şi ce rol acordă talentului, ierarhiei de valori, el răspunde astfel: „Sunt un partizan ferm al ierarhiei valorilor. Talentul, desigur, e esenţial. Doi bani nu face în lipsa unei viziuni morale a lumii şi lucrurilor, în lipsa unei perspective, a unor concepte integratoare“. Nu crede că arta se împotriveşte religiei, o vede drept o cale spre cunoaşterea lui Dumnezeu Cel neapropiat, ca pe nostalgia lui Dumnezeu (dorul de Dumnezeu). Pe Slavici îl socoteşte scriitor de mâna a doua, însă Popa Tanda e o excepţie. „Popa Tanda este o izbândă a literaturii religioase“, consideră părintele Steinhardt. Putem să ne reamintim atunci cu drag de Sărăcenii din nuvela Popa Tanda. Putem să întrevedem şi ceva din actualitatea acestui loc în care un preot reuşeşte să schimbe mentalitatea oamenilor prin predică. Faptele nu le-a putut însă schimba decât tot prin fapte: prin forţa exemplului personal. „Sărăcenii? Un sat cum Sărăcenii trebuie să fie. Ici o casă, acolo o casă…tot una câte una… Gardurile sunt de prisos, fiindcă nu au ce îngrădi; uliţă este satul întreg.“ Sătenii se obişnuiseră să trăiască în sărăcie. Nici un preot nu a stat acolo mai mult de trei zile. Acesta este locul revenit părintelui Trandafir, locul în care avea canon să stea şi să facă din săteni oameni harnici. S-a simţit norocit când, în prima duminică, a ţinut predică în faţa mulţimii mare venită la biserică „să-l vadă pe popa cel nou.“ Comentând Evanghelia din acea zi, a fiului risipitor, părintele a explicat oamenilor că „lucrarea este lucrarea firii omeneşti şi cine nu lucrează, greu păcătuieşte“. Au urmat sfaturi privind modul de lucru în fiecare anotimp, care ar fi trebuit să schimbe viaţa ticăloasă a ţăranilor pieritori de foame. Localnicii au ascultat cu interes, şi-au apreciat preotul, unii chiar aşteptau să se termine ziua de duminică pentru a începe lucrul. Nu numai că nu s-a schimbat cu nimic viaţa lor, dar în săptămânile următoare nu au mai venit la biserică. Părintele Trandafir s-a gândit atunci că, dacă nu vin sătenii la el, se va duce el la săteni. Astfel că, în săptămânile următoare, putea fi găsit peste tot în sat şi un an de zile a dat sfaturi oricui îi ieşea în cale. Acum oamenii ştiau cum să facă, dar nu făceau. Următoarea metodă, mai aspră, a fost batjocura. Toţi se fereau din calea lui. Şi-au numit preotul „Popa Tanda“ şi aşa i-a rămas numele. A mai trecut un an şi nu s-a schimbat nimic în sat. Acum oamenii aveau cunoştinţa binelui, luau atitudine împotriva răului, dar nu învingeau inerţia. A urmat ocara, dar curând a încetat şi ea. Într-un final, părintele Trandafir, sătul să poarte de grijă doar altora, a început să-şi privească propria casă. Locuinţa sa „era tot hârb, pereţii ciur şi acoperişul mreajă“. S-a apucat şi a lipit pereţii, a reparat acoperişul, a construit un gard cu portiţă, a pus câteva straturi de legume în curte. Peste un timp, având un exemplu de urmat, oamenii s-au schimbat, şi s-a schimbat şi satul. Sătenii se rugau astfel pentru preotul lor: „Ţine-l, Doamne, mulţi ani, că este omul lui Dumnezeu“. Cred că sunt mulţi preoţi ca Popa Tanda, precum şi mulţi credincioşi care, dacă nu trăiesc în sărăcie materială, trăiesc în sărăcie spirituală. Nuvela aceasta se dovedeşte de o prospeţime care ne încântă. Slavici ne este contemporan. Arta creată după el nu-l desfiinţează, ci dimpotrivă, îi accentuează şi mai mult forţa de atracţie. Putem încerca acest sentiment recitindu-l, pe el, ca şi pe ceilalţi scriitori editaţi acum de cotidiene importante din ţară.