Popas de Florii în poezia română
„Şi iarăşi bat la poartă cu degetele moi florile primăverii…“ Din creaţia literară românească cu tematică religioasă răzbate spiritul unei adânci evlavii. Sărbătoarea Floriilor bucură şi primeneşte sufletul, căci este cântec prevestitor al Învierii - Osana Celui dintru înălţime!
Floriile
Iată zile-ncălzitoare
După aspre vijelii!
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Primăvară-ncântătoare
Scoate iarba pe câmpii
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Lumea-i toată-n sărbătoare,
Ceru-i plin de ciocârlii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Păcat zău de cine moare
Şi ferice de cei vii
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii.
Copiliţă, nu vrei oare,
Nu vrei cu mine să vii,
Când Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii?
Să culegem la răcoare
Viorele albăstrii?
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
Eu ţi-oi da de orice floare
Mii de sărutări şi mii.
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
Iar tu dulce, zâmbitoare,
Te-i face că te mânii...
Hai! Floriile-s cu soare
Şi soarele cu Florii.
(Vasile Alecsandri)
Florii
Era o vreme dulce cu aburi pe zăvoaie
Şi dangăte de clopot în turlele de fer,
Cântau în prag cucoşii prevestitor a ploaie
Cu gâturile-ntinse spre apele din cer.
Pe măgurile negre cu poalele jilave
Mijea un fir de sate răznite de la drum,
Ieşeau pe brânci din iarnă cătunele buhave
Şi îşi scoteau la soare căciulile de fum.
Departe pe pârloage, băjenărind uitate,
Un pâlc de capre albe îngenunchea umil;
Suind spre grinduri, cârduri de vite-ngândurate
Păşeau ascultătoare de-un câine şi-un copil.
O paşnică tristeţe punea fără de ştire
În orice coş de piepturi un suflet ne-ncăput;
Lumina sta pe uliţi, râdea prin cimitire,
Dar se sfia să intre în casele de lut!
Pe Domnul primăverii îl aştepta pământul,
Iisus venea cu iarba. Şi sălciile-n vad
Din bumbi de muguri proaspeţi îşi descheiau vestmântul
Şi-n cale ploconite i-l aşterneau plocad.
(Vasile Voiculescu)
Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim
Glasuri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi a chimvalurilor struni...
Iudeea slobozită
Poate-şi cânta izbăvirea?
Roma poate-i biruită
Şi venitu-i-a pieirea?
Împăratul cel puternic,
Aşteptat cu nerăbdare
Poate vine falnic, mare
La norodul său nemernic?
Drumul dinspre Galileea
Tună-n vuiete de glasuri,
Pare că toată Iudeea
A uitat a ei necazuri...
Şi mulţimea zgomotoasă
Merge-n valuri de lumină,
Aşternând pe căi pietroase
Rămurele de măslină...
Poarta mare din cetate
S-a deschis de dimineaţă,
Gloate vii şi bucurate
Iese-n mâine cu verdeaţă,
Şi-a lor veselă „osană“...
Prin împrejurimi răsună...
Calea cea galileeană
Cu Împăratul le-mpreună...
„Bucură-se Cel Ce vine
Întru Dumnezeu la noi,
Cel Ce lumea cu-a Lui mâine
Slobozeşte de nevoi;
Şi-n blagosloviri trăiască
Al Davidului Fecior,
Ce-a venit să izbăvească,
Ce-a venit Mântuitor!“
*
Glăsuiri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi-a chimvalurilor struni,
Ele oare ce înseamnă?
Din măria pământească
Nu-i căzută Roma-Doamnă,
Şi pierirea vrăjmăşească
Îi departe. Împăratul
Păcii, nu al biruirii,
Vine blând acuma, iată-L,
Spre măria răstignirii.
Nu-i înconjurat de slavă
Pământească, pieritoare,
Ci prin sânge câştiga-va
Slava-n veci judecătoare.
Izbăvi-va nu moşia
Iudeilor de dănii:
Lumea toată - de robia,
De-njosirile sătănii.
Vine un voinic, cu gloata
De vânjoşi leghionari ,
Merge-ncet, smerit, în roata
Ucenicilor păscari;
Şi cetatea, ce-L primeşte
Nu un scaun de-mpărat,
Cruce, spini îi pregăteşte,
Chipul cel însângerat...
Dar şi răstignit pe cruce
El trăi-va-n vecinicie:
Ucenicii Lui vor duce
Pretutindeni veste vie
De iubire şi dreptate,
Şi de mila cea frăţească
Şi vor boteza noroade,
Ţările să le sfinţească...
*
Glăsuiri de bucurie,
Laude şi rugăciuni,
Din cântarea gurii vie
Şi a chimvalurilor struni...
Drumul dinspre Galileea
Tună-n vuiete de glasuri;
Parcă toată Iudeea
A uitat a ei necazuri;
Şi mulţimea zgomotoasă
Merge-n valuri de lumină,
Aşteptând pe căi pietroase
Rămurele de măslină...
(Pr. Alexe Mateevici)
Rugă pentru Duminica Floriilor
Dezleagă-mă, Părinte, de ce-am jurat să fiu
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât ce sunt -
Un cântec prea devreme, sau poate prea târziu,
Un ropot scurt de ploaie
Şi-un mic vârtej de vânt...
Dezleagă-mă de vina de-a fi-ncercat să fac
Granit din cărămidă…
Colan de pietre scumpe din sâmburi de dovleac…
Şi iartă-mă că-n viaţă n-am fost decât aşa
Cum te-am văzut pe Tine -
C-aşa credeam că-i bine!...
Dar azi, când văd că-i altfel de cum am vrut să fie,
Stropeşte-mi ochii, Doamne, cu stropi de apă vie!
(Ion Minulescu)
Floriile!
Nu-i bucurie, sufletu-mi s-aline
Mai mult ca bucuria de-acum.
De-aceea eu m-aplec în rugăciune
Şi-Ţi mulţumesc! Atâta pot să-ţi spun!
Nu-i biruinţă să mă-nvioreze
Mai mult ca biruinţa de acum
Truditu-mi suflet vrea să-ngenuncheze
În adorări - şi asta vreau să-Ţi spun!
Nu-i lacrimă mai dulce ca aceasta
Din ziua de Florii, aceea de acum.
Cu stropi de har îmi luminează faţa
Şi Te iubesc ! Şi veşnic o să-Ţi spun!
Portiţa de-ndurare şi iubire
Şi mângâiere pentru tot îmi eşti!
De astăzi, întristarea-n bucurie
Se va schimba, fiindcă mă iubeşti!
De-acum doar mă aplec în adorare
Şi mult îmi strâng al lacrimei izvor.
Iar inima de-atât alint tresare.
(Maria Corb)
Copiii din Ierusalim
În fiecare zi, timp de un an,
Eu desenez câte un ram.
Cu frunze verzi, ram de finic.
Aşa fac eu de când sunt mic.
De când sunt mic vine-un copil
Pe foaia de desen, tiptil.
Şi-mi dăruieşte din creion
O mică rază dintr-un pom.
Şi când e anul încheiat
Şi pomul este desenat.
Înmugureşte chiar în zori,
Răsar copii în loc de flori.
Iuhuuu, strigăm şi eu şi ei.
Sunăm ca nişte clopoţei.
Cea mai frumoasă zi
E ziua de Florii.
Hai, sari în pom cu noi şi tu,
Să vezi ce nu s-a mai văzut:
Trece Iisus pe măgăruş!
Mă urc acuş. Mă urc acuş.
Cu drag privesc acum în jos
La Domnul meu Iisus Hristos.
Ochii îmi ard, sunt fericit,
Visul meu drag s-a împlinit.
De vrei şi tu cu noi să fii
La sărbătoarea de Florii,
Mereu şi tu să desenezi
Câte un ram cu frunze verzi.
Şi chiar acum din zori de zi,
Te poţi urca în pom, să ştii!
Te-aşteaptă sub cerul senin
Copiii din Ierusalim.
(Viria Lupu)
O minune - de Florii
Azi cu toţi să prăznuim
Pe Dumnezeu să-L mărim
Hristos vine-ncetinel
Spre patimă, ca un miel.
O, minune! O, minune!
Azi intră-n Ierusalim
Călare pe mânz asin.
De popor e aşteptat,
Ca un mare împărat.
O, minune! O, minune!
La poartă e-ntâmpinat,
Toţi Osana i-au cântat.
Osana - dintru-nălţime,
Că Hristos împărat vine.
O, minune! O, minune!
Pruncii cu stâlpări în mână
Cântă cu toţi împreună:
Osana dintru-nălţime,
Că Hristos Dumnezeu vine.
O, minune! O, minune!
(Colind de Florii)
Ziua Sfântă de Florii
În ziua sfântă de Florii,
În Ierusalim Iisus a intrat,
De bătrâni şi tineri
Cu drag a fost întâmpinat...
Legenda spune preacurat
Cum toţi cu flori L-au aşteptat,
De veselie au strigat
Şi în genunchi s-au aşezat.
Apoi poporul cel smerit
Pe cruce-n chin L-a răstignit
Şi l-au bătut şi l-au scuipat,
Cu spini a fost încoronat.
Dar Domnul cel Adevărat,
A treia zi a înviat.
(Prof. Filip Bogdan)