Popas de rugăciune la o lavră din județul Tulcea

Un articol de: Pr. Felix Neculai - 14 Iunie 2024

La istorica Mănăstire Saon din județul Tulcea, cu prilejul Înălțării Domnului, care este și hramul vechii biserici a mănăstirii, ridicată imediat după revenirea Dobrogei la România, Sfânta Liturghie a fost oficiată, joi, de Preasfințitul Părinte Episcop Visarion, înconjurat de ieromonahi de la mănăstirile Saon, Cocoș şi Celic Dere, preoți și diaconi, la slujbă luând parte maicile din obște, precum și credincioși veniți special pentru slujba de hram.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit credincioșilor despre sărbătoarea Înălțării Domnului cu trupul la cer, serbată încă de la începutul Bisericii, dar și despre Ziua Eroilor. În cadrul slujbei au fost pomeniți ierarhii, ctitorii, ieromonahii și monahiile adormiți întru Domnul de-a lungul vremii, precum și eroii neamului românesc. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul de maici al mănăstirii.