Popas de rugăciune la o parohie tulceană

Popas de rugăciune la o parohie tulceană
Un articol de: Pr. Felix Lucian Neculai - 16 Decembrie 2024

Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s-a aflat duminică în mijlocul credincioșilor din cătunul Cișmeaua Nouă, păstoriți de pr. paroh Daniel Eremia. În Biserica „Înălțarea Domnului”, filie a Parohiei Topolog I, ierarhul a săvâr­șit Sfânta Liturghie.

Slujirea a reprezentat un moment de bucurie şi binecuvântare pentru enoriaşii acestei restrânse parohii situate în Podișul Casimcei, care astăzi mai numără doar 11 case.

În cuvântul de învățătură, Prea­sfinţia Sa a tâlcuit credin­cioșilor Evanghelia Duminicii Sfinților Strămoși, „Pilda celor chemați la cină”, vorbind despre dragostea lui Dumnezeu față de lume și despre răspunsul lumii de astăzi la dragostea lui Dumnezeu. 

În semn de mulțumire pentru bine­cuvântarea și purtarea de grijă arătată, credincioșii i-au oferit Prea­sfinției Sale o icoană lucrată în frescă.

Biserica „Înălțarea Domnului” a fost construită în anul 1936 în stilul vechilor biserici din Dobrogea dinainte de 1878 de către mocanii ardeleni stabiliți aici din zona Făgăra­șului.