Popas de rugăciune la Parohia Băsești din Maramureş

Un articol de: Pr. Adrian Dobreanu - 10 Aprilie 2025

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat miercuri, 9 aprilie, în mijlocul comunităţii de credincioși din localitatea Bă­sești, Protopopiatul Chioar, județul Ma­ramureș, unde a săvârșit Liturghia Darurilor înainte sfințite în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Ierarhul a rostit un cuvânt de învă­țătură cu privire la perioada duhovnicească și însemnătatea sfintelor slujbe din Postul Mare.

Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului psaltic „Theologos” condus de Florian Vois, iar membrii Corului „Plugarii” dirijat de prof. Marius Remeş şi artista Gabriela Ardusătan, etnolog și solist vocal în cadrul Ansamblului folcloric național „Transilvania”, au interpretat pricesne. Pr. paroh Vlad Ioan a mulțumit ierarhului și, în semn de recunoștință și prețuire, i-a oferit o icoană a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, ocrotitorii duhovni­cești ai parohiei.