Popas de slujire și rugăciune la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare

Un articol de: Andrei Fărcaş - 17 Iulie 2023

Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, duminică, 16 iulie. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de prof. Paula Simionca. Ierarhul a vorbit credincioşilor prezenţi despre cea de a şasea Duminică după Rusalii, a Vindecării slăbănogului din Capernaum, referindu-se la importanţa compasiunii, solidarităţii, a filantropiei. „Patru bărbaţi cu inimă curată şi cu dragoste de semeni îl aduc la Mântuitorul pe cel bolnav, pe cel infirm, pe cel care avea o suferinţă şi se pare că nu avea rudenii, nu avea pe nimeni. Astăzi este despre felul în care ne aplecăm asupra celor în suferinţă şi despre faptul că trebuie să o facem avându-L pe Hristos înaintea noastră. Hristos este samarineanul cel milostiv care s-a aplecat asupra celui găsit abia viu sau aproape mort din cauza tâlharilor. Or, astăzi este mai nevoie decât oricând de intervenţia noastră în viaţa celor care au nevoie de ea şi intervenţia noastră nu trebuie să se facă din motive materiale, ci din motive creştine”, a spus ierarhul.

La finalul Sfintei Liturghii, protos. Chesarie Bertea a fost distins de Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin cu Ordinul „Crucea Justinian Arhiepiscopul”.