Popas duhovnicesc la biserica istorică „Sfânta Vineri” din Ploiești

În Duminica a 12‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a poposit în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfânta Vineri” din Protopopiatul Ploiești Nord. Cu acest prilej, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit un nou preot pe seama Parohiei „Sfânta Vineri”.

Din soborul slujitorilor care s‑au rugat împreună cu Preasfinția Sa au făcut parte părintele arhimandrit Petru Ungureanu, consilier eparhial la Sectorul agricol, viticol și silvic al Arhiepiscopiei Bucureștilor și starețul Mănăstirii „Sfânta Maria”‑Urlați; părintele protoiereu Adrian Matei, de la Protopopiatul Ploiești Nord; părintele protos. Nectarie Lipianu, de la Mănăstirea Jercălăi; părintele paroh Gabriel Pitulice; părintele Dimitrie Coșula, precum și alți slujitori.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a vorbit despre fragmentul evanghelic rânduit în Duminica a 12‑a după Rusalii, în care este prezentată întâlnirea Mântuitorului Iisus Hristos cu tânărul bogat. Ierarhul a subliniat că, deși acesta împlinise poruncile încă din copilărie, nu a reușit să se desprindă de bogățiile sale, arătând că orice patimă sau păcat de care omul nu se poate elibera devine o formă de robie: „L‑a numit «Învățătorule bun» și L‑a întrebat ce trebuie să facă pentru a moșteni viața veșnică. Din dialogul pe care l‑a avut cu Mântuitorul și din amintirea unor precepte foarte importante ale Legii, dar nu singurele, pentru că Legea la iudei avea foarte multe învățături. Marele Nicolae Steinhardt spunea că erau peste 600 de obligații pe care iudeii trebuiau să le împlinească. De aceea, foarte puțini puteau mărturisi asemenea tânărului care a fost întrebat, dacă am putea spune, în câteva probleme de sinteză, la care totuși s‑a arătat a fi următor, spunându‑I Mântuitorului că pe toate acestea le‑a urmat din copilăria lui. Nici nu avea o vârstă prea înaintată, era tânăr, fără să știm cu exactitate anii vieții lui. Dar atunci când Mântuitorul l‑a întrebat dacă n‑a ucis, dacă n‑a fost desfrânat, dacă n‑a furat, dacă n‑a mărturisit strâmb, dacă și‑a cinstit părinții, dacă l‑a cinstit pe cel de alături, el a răspuns că pe toate le‑a împlinit de când se știa, adică din copilăria lui. Dar, totuși, el avea un lucru lipsă. Marii Părinți ai Bisericii ne spun că acesta era doar iubitor de averi, dar alți oameni, printre care cel dintâi sunt eu, nevorbind de alții, ci vorbind despre mine, s‑ar putea să am un alt lucru sau chiar mai multe pe care să nu le pot împlini. De aceea, Părinții Bisericii ne‑au spus că fiecare păcat pe care‑l avem, mai mare sau mai mic, este, de fapt, o adevărată robie, iar noi, atâta vreme cât nu ne putem debarasa, nu ne putem depărta de lucrul respectiv, de păcatul, de patima respectivă sau de mai multe păcate, suntem robi ai păcatului, nu suntem liberi. Părem noi că am fi liberi, că avem o anumită posibilitate de comunicare și chiar de înfăptuire, dar, de fapt, suntem robii păcatului. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos, în Biserica pe care El a întemeiat‑o, ne arată o cale de a conlucra cu harul lui Dumnezeu pentru a deveni liberi, pentru a ne împotrivi unui păcat sau mai multor păcate care reușesc să ne despartă de Dumnezeu.”

Referindu‑se la întâlnirea dintre Mântuitorul Iisus Hristos și tânărul bogat, Episcopul‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a subliniat că, dincolo de respectarea poruncilor, dobândirea vieții veșnice presupune și eliberarea inimii de patimile care îl țin pe om legat de cele trecătoare: „Văzând că era atât de virtuos, Mântuitorul i‑a spus: «Dacă vrei să fii desăvârșit, vinde toate câte ai, împarte‑le săracilor și apoi vino de‑Mi urmează». Evanghelia ne vorbește despre o despărțire tristă. Ni se spune că tânărul acela s‑a întristat pentru că avea multe bogății și a plecat de la Domnul fără a împlini ceea ce Mântuitorul îi ceruse. Și ucenicii L‑au întrebat: «Cine poate să se mântuiască?». Văzând că acesta era totuși virtuos, era cinstitor al părinților, era un om curat, nu lovise și nu ucisese pe nimeni, nu furase niciodată. Cu toate acestea, a plecat întristat din fața Mântuitorului, înțelegând că dorința lui de a dobândi viața veșnică și felul cum a exprimat‑o față de Mântuitorul erau foarte greu de împlinit. Mântuitorul le‑a răspuns ucenicilor: «Ceea ce este cu neputință la oameni este cu putință la Dumnezeu». Niciodată omul nu va putea ajunge, prin propriile lui puteri, la o asemenea măsură de a deveni fiu al Împărăției lui Dumnezeu. Marii Părinți ai Bisericii vorbesc despre o permanentă căutare și despre o permanentă dorință de înnoire a lăuntrului nostru, în primul rând, dar și a faptelor. Este atât de greu ca un om care este sincer față în față cu Dumnezeu, la scaunul de spovedanie, dar și în fața icoanei din odaia lui, în fiecare seară sau în fiecare dimineață, să mărturisească faptul că este foarte greu să împlinească toate aceste cerințe amintite în Evanghelia de astăzi, dar și altele, multe, care nu au fost amintite. (…) Dacă urmărim cu atenție cuvintele Evangheliei, vom înțelege că Mântuitorul a întâlnit câțiva oameni bogați care nu au fost asemenea tânărului descris de Evanghelistul Matei, dar și de ceilalți doi evangheliști, Marcu și Luca. Știm că Mântuitorul a intrat odată în casa unui om foarte bogat din Ierihon, care era vameș și care, poate, era nedrept. Nu știm cu certitudine. Dar toți, absolut toți, când au văzut că Mântuitorul intră în casa unui om cu o reputație nu tocmai bună în zona respectivă, au vorbit pe la colțuri: «Cum de intră acesta în casa unui om păcătos?». Dar Zaheu a făcut un act sau acte pe care puțini le‑ar fi făcut. Ne spune Evanghelia că jumătate din avuția lui a dat‑o săracilor. Și a spus în fața Mântuitorului: «Dacă am nedreptățit pe cineva cu ceva, îi întorc împătrit». Altădată, Mântuitorul S‑a întâlnit cu doi oameni de frunte ai societății iudaice de atunci. Unul se numea Nicodim și celălalt Iosif din Arimateea. Erau amândoi bogați. Dar tot ce le‑a cerut Mântuitorul ei au făcut. Iar Iosif, fără ca Mântuitorul să‑i ceară ceva, I‑a dat mormântul lui, mormântul unui înalt demnitar, pregătit din vreme, în care nimeni niciodată nu fusese pus. Acolo, în mormântul lui Iosif, a fost îngropat Domnul, după ce a fost răstignit din iubire față de oamenii păcătoși. Și exemplele ar putea continua. Oameni bogați care și‑au prețuit bogăția lor, care n‑au fost robii propriei lor bogății, care au oferit și altora. Evanghelia de astăzi este un astfel de îndemn. Nu s‑a adresat doar celor de demult. Se adresează îndeosebi mie și, îndeosebi, oamenilor de acum, amintindu‑ne că lucrurile trecătoare se risipesc asemenea visurilor. Lucrurile veșnice, cum este și dobândirea Împărăției cerurilor, sunt cu adevărat trebuincioase.”

La momentele rânduite din cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l‑a hirotonit întru preot pe diaconul Florin Stan, pe seama Parohiei „Sfânta Vineri”, Protopopiatul Ploiești Nord, județul Prahova.

La finalul slujbei, părintele paroh Gabriel Pitulice i‑a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei Prahoveanul pentru cuvântul de învățătură rostit și pentru săvârșirea rânduielii liturgice.