Popas duhovnicesc la parohia ortodoxă română din Coventry

Data: 05 Septembrie 2023

Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, s-a aflat duminică, 3 septembrie, în mijlocul comunității Parohiei „Sfânta Mironosiță Veronica” și „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din Coventry, Marea Britanie. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială, iar la final a botezat un copil al unei familii din comunitate.

„Cu multă rugăciune am fost alături de această familie, fiindcă a fost o sarcină cu risc. Îi mulțumim lui Dumnezeu că l-a păzit nevătămat în pântecele mamei sale, deși medicii erau foarte sceptici, s-a născut și a văzut lumina acestei zile, însă acum a văzut și s-a împărtășit de lumina cea pururea fiitoare. Acum s-a îmbrăcat în Hristos și a devenit mădular al trupului Său mistic, al Bisericii Sale. Iată, s-a născut trupește, însă acum a renăscut duhovnicește din apă și din duh sfânt”, a explicat Preasfințitul Părinte Macarie. 

Parohia „Sfânta Mironosiță Veronica” din Conventry, Marea Britanie, a fost înființată în data de 19 iunie 2014. În anul 2019, la împlinirea a cinci ani de existență și șapte ani de la începerea misiunii, parohia a primit al doilea hram, închinat Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, aici păstrându-se și un fragment din moaștele sfântului ocrotitor, informează TRINITAS TV.