Posibilităţi de tratament pe litoralul românesc

Între Sulina şi Vama Veche se întind 245 km de litoral românesc. Între lumea de stuf şi puzderia de vieţuitoare ale Deltei de la est şi nisipurile de aur cu climă mediteraneană de la vest, ţărmul este udat de valurile Mării Negre. Litoralul românesc oferă multiple posibilităţi de cură celor care preferă un sejur la mare.

Litoralul românesc este situat la aproape aceeaşi latitudine cu Coasta de Azur, Veneţia, Ialta, Soci. Marea Neagră s-a înfăţişat primilor corăbieri când albastră ca cerul şi primitoare, când neagră şi înfricoşătoare. Dacă majoritatea grecilor o numeau Pontos axenos (mare neprimitoare), poetul antic Appolonius din Rhodos, în poemul „Argonautica“, o consideră Pontos Euxinos (mare primitoare), aceasta permiţând argonauţilor să ajungă la lâna de aur de pe ţărmul Sciţiei, intrând prin deltă în marele fluviu Istros (Dunăre). Sciţii, aşezaţi pe ţărmurile dobrogene de astăzi, o considerau „marea cea întunecată“, denumire care s-a păstrat şi la slavi (ciornoe mare), şi la turci (Kara deniz), şi la genovezi ( mare nero). Latinii i-au spus Pontus Major (Marea cea Mare), denumire întâlnită în hrisoavele lui Mircea cel Bătrân. La gurile Dunării şi în dreptul Litoralului românesc se întinde o platformă continentală cu o adâncime de 200 de m, după care adâncimile cresc brusc până la 1.400-2.000 de m. Comunicarea prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele cu Marea Mediterană şi aportul de apă dulce al fluviului şi râurilor face ca salinitatea apei să nu fie mare, ajungând la 12g/l, faţă de 36,6 g/l în Marea Mediterană, fapt favorabil vieţuitoarelor marine. Rămăşiţele Mării Sarmatice, sub formă de zăcăminte de apă sulfuroasă alături de zăcămintele de petrol şi gaze, care mai erup sub platforma continentală, fac ca sulful să se oxideze şi să dea o culoare neagră apei. Marea Neagră are flux şi reflux, care atinge abia 8-9 cm, la un interval de 12 ore şi 25 minute. Temperatura medie anuală a apei este cu două grade mai mare decât cea a aerului, dar iarna, marea îngheaţă de la mal până la 15-20 km în larg. „Fereastra ţării la mare“ se întinde între punctul de graniţă cu Rusia, de la Stambulul Vechi, din Delta Chiliei şi Vama Veche, graniţa cu Bulgaria, dar având două aspecte diferite: una de 140 de km de la gura braţului Chilia, până la Capul Midia. Este o prispă joasă, nisipoasă, cu plaje largi şi lagune în dreptul lacurilor Razelm-Sino, şi o porţiune de 100 de km până la vama Veche, cu un perete înalt şi abrupt. Clima litoralului Litoralului românesc are un climat de tranziţie între climatul de stepă al Dobrogei şi climatul marin, unde atenuează contrastele termice ale aerului, favorând curenţii de aer cu caracter de briză, care chiar în timpul verilor toride dau un regim termic deosebit de plăcut. Umiditatea ridicată a aerului este asigurată de Marea Neagră şi ea nu coboară sub 75%, iar zilele cu precipitaţii atmosferice, în perioada mai-octombrie, nu depăşesc, în medie, 20 de zile. Curenţii de aer ai litoralului încep după orele 8-9 dimineaţa, dinspre mare, răcorind şi purificând atmosfera, încărcând-o cu aeroioni negativi. Presiunea atmosferică atinge cele mai ridicate valori, fiind, de altfel, cota 0 de la nivelul mării. Factorii terapeutici Plaja este nisipoasă şi participă ca factor natural important de cură, având nisipuri foarte fine, silicoase în partea de răsărit şi fragmente de roci şi scoici spre apus. Tratamentul cu nisip (psamoterapia) foloseşte fie nisipul fin de la Mamaia, cu putere mare de absorbţie sudorală şi excitaţie mecanică discretă, fie nisipul de la Mangalia, cu granulaţie grosieră şi o mai mare putere de excitaţie. Variaţia umidităţii nisipului este un alt factor terapeutic de modulare a termoreglării corpului uman. Temperatura nisipului la ora prânzului atinge valoare de 45 de grade Celsius, care face contrast mare cu nisipul udat de valuri, care atinge în jur de 20 grade Celsius. Apa mării face parte din complexul talesoterapeutic. Puţin adâncă la mal, face ca valurile să crească în înălţime şi ascuţime venind spre coastă, se rostogolesc masând ritmic corpul care se scaldă. Nu numai factorul mecanic al valurilor mării sau diferenţa de temperatură, intrând sau ieşind din apă sau adierea brizei vântului, ci şi compoziţia chimică a apei marine constituie un factor natural curativ. Apa mării este hipertonă (13-18 g‰) clorurată, sulfatată, sodică, magneziană. Apa lacului Techirghiol s-a născut dintr-un golf separat de mare şi aici salinitatea este de 3-4 ori mai mare decât în apa mării, prin evaporarea continuă, ajungând în unii ani chiar la 80 g‰. După îmbăiere, pe pielea oamenilor rămâne „o mentă de sare“ cu efecte biologice deosebite. Izvoarele minerale din zona Mangalia sunt hipotone şi sulfuroase. Nămolul poate fi folosit în aplicaţii naturiste prin simpla ungere a corpului şi are tradiţie pe Litoralul românesc. Există, de fapt, două tipuri de nămol: de tip sapropelic (de putrefacţie) în Lacul Techirghiol şi nămol de turbă, în zona Mangalia. Cura de ape băut pentru boli hepato-biliare, pancreatice, dar şi pentru diureză, favorabilă bolilor renale. În deceniile şapte-opt ale secolului trecut, litoralul românesc a fost îmbrăcat într-o notă arhitecturală unitară, pariculară şi deosebit de modernă pentru acea perioadă. O dată cu construcţiile hoteliere diversificate s-au creat baze complexe de tratament balneofizical, cu personal de specialitate şi concepţii medicale cu tradiţie. În prezent s-a diversificat paleta ofertelor de agrement, de confort şi de lux.