„Postul informațional” în era comunicării
Trăim într-o lume tehnologizată și digitalizată, drept urmare o cantitate uriașă de informații ne asaltează permanent pe diverse canale. Toate acestea amprentează negativ echilibrul nostru sufletesc. Despre cum ne putem feri de influențele marasmului informațional am vorbit cu pr. dr. Mihai Iordache, parohul Bisericii Olari din București, cercetător științific în Comisia pentru Istoria Sud-Estului Europei, a Fundaţiei Pro Oriente - Universitatea din Viena, și autorul lucrării „Postul informațional. Omul între liniștea filocalică și explozia de tehnologie digitală”.
Părinte Mihai Iordache, ce v-a determinat să elaborați lucrarea „Postul informațional. Omul între liniștea filocalică și explozia de tehnologie digitală”?
Provocările lumii hipertehnologizate și digitalizate în care trăim sunt foarte mari. Ele ating din ce în ce mai mult principiile morale și spirituale ale copiilor, tinerilor și adulților. Astăzi, lumea experimentează transformări extreme și fără precedent, ca urmare a evoluției tehnologiei digitale, cu o largă influență asupra oamenilor și întregii societăți. Cercetările științifice recente demonstrează că transformările societății ne influențează pe fiecare, indiferent dacă dorim sau nu lucrul acesta și dacă suntem conștienți sau nu de această realitate. Din acest motiv, oamenii ar trebui să ia măsuri în viața personală și a familiilor lor. Prin această lucrare am dorit să trag un semnal de alarmă cu privire la aceste pericole ale societății noastre. Cartea face parte din efortul comun al unor teologi și oameni de știință contemporani, care caută să găsească repere morale, spirituale și științifice pentru ieșirea din criza în care se găsește societatea.
Informații superficiale și divertisment continuu
Abordați „postul informațional” în relație cu ceea ce Sfinții Părinți au numit liniștire. Mai este aceasta din urmă posibilă în era exploziei informaționale?
Da, liniștirea este posibilă, dar pentru aceasta trebuie să recurgem la postul informațional. În cercetarea mea am abordat trei „teze” fundamentale: postul informațional, ca o formă distinctă și mai nouă a postului în lumea contemporană, semnificația și importanța liniștirii, și efectele tehnologiei și dispozitivelor digitale în viața omului. Mai întâi, am analizat principiile morale care stau la baza acestor teme și apoi am continuat cu studierea câtorva dintre cele mai recente cercetări științifice din domeniul psihologiei, al științelor cognitive etc. Aceste idei le-am subordonat perspectivei spiritualității răsăritene și moralei creștine, care tind spre desăvârșirea neîncetată a omului în Hristos, prin efortul personal și lucrarea virtuților.
Lumea în care trăim e dominată de ecrane, atât în viața privată, cât și în cea socială, iar acestea exercită o atracție irezistibilă asupra noastră, transmițându-ne neîncetat informații superficiale și un divertisment continuu. De aceea e nevoie de multă atenție și discernământ.
Informațiile superficiale robesc sufletul
Ce înțelegeți prin sintagma „post informațional”?
Postul informațional înseamnă renunțarea la multitudinea de informații de diverse feluri și concentrarea atenției și voinței către virtuțile creștine și valorile superioare ale omului. Fără înfrânare de la toate provocările exterioare, omul nu se poate aduna în sine, nu poate reflecta în liniște la scopurile sale, nu se poate concentra asupra obiectivelor importante ale vieții și nu poate trăi o viață creștină autentică. Eficacitatea postului informațional se poate evidenția în fața efectelor nocive ale dispozitivelor digitale (televizorul, telefonul mobil, tableta, laptopul, calculatorul, internetul, e-mailul, YouTube, rețelele de socializare gen WhatsApp, Facebook, Instagram, Twitter etc.), manifestate prin transformarea omului, diminuarea procesului gândirii, transformarea gândirii „liniare” în gândire „fragmentară”, golirea și externalizarea memoriei, „spargerea” legăturii dintre memoria de scurtă durată, memoria de lungă durată și memoria de lucru, distragerea și împrăștierea atenției, pierderea abilității de concentrare, multitasking, dependență, demență și altele.
Prin postul informațional înțelegem înfrânarea de la orice fel de informații superficiale și inutile care nu sunt menite să formeze și să înalțe sufletul, ci dimpotrivă, îl robesc, îl întunecă și îl pervertesc. Acesta a fost cuprins în gândirea Sfinților Părinți sub forma postului sufletesc, al privirii, al simțurilor, al gândurilor etc.
Captivi în marasmul informațional
Care sunt beneficiile postului informațional?
În ziua de astăzi, întreaga societate este asaltată de o cantitate imensă de informații superficiale, de slabă calitate și de un „desiș al potopului informațional”, după cum îl numea Manfred Spitzer în lucrarea „Demența digitală”. De dimineața devreme și până noaptea târziu, nenumărate dispozitive transmit o cantitate uriașă de informații, în cea mai mare parte nefolositoare, incomplete și, de multe ori, deformate: televizor, radio, ziare, smartphone-uri, tablete, laptopuri, computere, ecrane speciale amenajate în spații publice, în mijloacele de transport în comun și în stațiile acestora, în instituții publice, în spații comerciale, aeroporturi, gări etc. Prin intermediul acestor terminale media, oamenii au acces nelimitat la sute de canale TV, zeci de posturi de radio, mii de site-uri specializate de internet, care transmit un flux continuu de știri, muzică, filme, divertisment etc. Acestea sunt configurate extrem de inteligent, pentru a atrage în permanență atenția copiilor, tinerilor, adulților și vârstnicilor, pe care îi țin captivi destul de mult timp în acest marasm informațional. John Bargh, în lucrarea „Până să-ți dai seama”, arată că, fără să-și dea seama, omul este prins în această cantitate uriașă de informații și este distras sau întrerupt de la scopurile prioritare ale vieții și de la preocupările sale importante. În mijlocul acestui ocean informațional, creștinul zilelor noastre ar trebui să fie foarte atent la viața duhovnicească, la sufletul său, în mod special în perioadele sau în zilele de post rânduite de Biserică, și să reducă la minimum sau, mai degrabă, să anuleze toate sursele informaționale nefolositoare, pentru a se putea concentra în liniște la idealurile sale creștine: rugăciunea, pocăința, lupta cu patimile și cu păcatele, lucrarea virtuților, înălțarea sufletului către Dumnezeu etc. Rolul terapeutic al postului informațional este de importanță vitală pentru sufletul și psihicul omului contemporan.
Nevoia de a urmări știri produce neliniște
Ce influențe are abundența de informații asupra creierului?
Ceea ce ne afectează și ne influențează în mod negativ este cantitatea impresionantă de informații inutile, care intră în mintea noastră - cel mai adesea involuntar - și frecvența cu care asimilăm acest gen de informații. Toate acestea amprentează negativ ființa interioară și echilibrul nostru sufletesc. Părintele diacon Sorin Mihalache arată că experiențele repetate se imprimă în funcțiile noastre cerebrale, afectându-ne modul cum gândim și simțim, felul cum ne reprezentăm binele și frumosul, precum și calitatea judecăților noastre. Multitudinea informațiilor și dorința de a afla cât mai repede ce este nou pot crea o stare de anxietate. Astfel, filozoful german Ernst Jünger a observat că simpla nevoie de a urmări știrile de mai multe ori pe zi e un simptom de neliniște. Așa că fără să ne dăm seama informațiile exercită o tiranie de nedescris asupra omului contemporan. Dar le putem pune stavilă prin post informațional.