Postul sau cunoaşterea lui Dumnezeu prin înfrânare

Ascultarea de Dumnezeu se manifestă prin ţinerea poruncilor Lui. Postul creştin este un timp liturgic, de nevoinţă, ce ne oferă putinţa curăţirii trupeşti şi sufleteşti. În cateheza ce urmează aflăm despre scopul şi importanţa postirii în viaţa creştinului.

I. Pregătirea aperceptivă:

Prin jertfa pe Cruce a Mântuitorului Hristos s-a dat lumii mântuirea obiectivă, creându-se astfel posibilitatea fiecăruia de a lucra la mântuirea subiectivă, personală - prin conlucrarea cu harul Duhului Sfânt primit la Taina Sfântului Botez. Între mijloacele prin care omul lucrează conştient şi liber la mântuirea personală se află şi postul, alături de credinţă, fapte bune etc.

II. Anunţarea temei:

Pentru că ne aflăm la începutul Postului Naşterii Domnului, credem că este bine-venită această cateheză, în care vom puncta scopul şi importanţa postirii în viaţa creştinului.

III. Tratarea:

Postul este reţinerea de la anumite alimente, abţinerea de la poftele şi dorinţele care ne întinează sufletul şi trupul (vorbe urâte, clevetiri etc.), dar şi încercarea de a înmulţi faptele bune, plăcute lui Dumnezeu şi înălţătoare pentru om (milostenia, vorba bună, stăruinţa în rugăciune, participarea cât de deasă la slujbele bisericeşti). Postul devine astfel calea pregătitoare a Sfintei Spovedanii, a Sfintei Împărtăşanii şi a Sfântului Maslu, a slujbei Aghesmei mici etc.

Temeiuri Scripturistice:

a) În Vechiul Testament, postul apare atât ca pregătire sufletească şi trupească în vederea unui eveniment deosebit (primirea Tablelor Legii de către Moise, Iş. 34, 28-29; arătarea prezenţei lui Dumnezeu proorocului Ilie nu în vijelie, în cutremur sau în foc, ci în "adiere de vânt lin", 3 Rg. 19, 8-12 etc.), cât şi ca semn al pocăinţei (salvarea cetăţii Ninive în urma postului ţinut de întreaga comunitate, Iona 3, 4-10). Reprezentative pentru practica postului sunt şi pasajele Dn. 1, 8-17 şi 10, 2-3, Os. 6, 6 sau Tob. 12, 8-9.

b) În Noul Testament accentul se focalizează pe post ca mijloc de luptă contra ispitelor şi puterii diavolului (Mt. 17, 21): postul de 40 de zile al Mântuitorului (Mt. 4, 1-11, Mc. 1, 12-13, Lc. 4, 1-13), ca mijloc de împlinire a acţiunii propovăduitoare (FA 13, 2-3; 14, 23) şi ca afirmare a trăirii creştine, în Hristos (1 Co. 7, 5; 2 Co. 6, 5 şi 11, 27; Ga. 5, 16-17 şi 22-26; 1 Ptr. 2, 11 şi 16 etc.).

Temeiuri Patristice: Numeroase scrieri patristice vorbesc despre modul postirii, despre importanţa acesteia în viaţa creştinului, ca participare la Taina Crucii şi Învierii lui Hristos. Dăm doar două exemple:

- "Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă! Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te dar înaintea lui Dumnezeu prin post. (…) Dacă ar domni postul, nu s-ar mai făuri arme, n-ar mai fi tribunal, n-ar mai fi închisori; pădurile şi pustiurile n-ar mai avea tâlhari, oraşele denunţători, iar mările piraţi. (...) Postul adevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea de pofte, de bârfe, de minciună, de jurământ strâmb" (Sfântul Vasilie cel Mare, Omilia I);

- "Iar dacă posteşti ca să arăţi oamenilor că posteşti, atunci, pe lumea cealaltă, te vei găsi ca într-o pustie: nu va fi nimeni care să te privească, pentru că de nicăieri nu se va vedea că ai postit. (…) Insulţi postul dacă vrei să te admire păcătoşii şi cei care nu postesc! (…) Iubeşte, dar, postul aşa cum trebuie, nu pentru alţii, ci pentru el însuşi!" (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei XX, II).

Reglementări canonice: posturile de căpetenie (can. 69 ap.); interzicerea postului atipic, sâmbăta şi duminica (can. 66 ap., 55 Trul., 18 Gangra); interzicerea nunţilor şi aniversărilor în post (ca. 52 Laod.); pregătirea prin post în vederea primirii Sfintei Euharistii (ca. 29 Trul., 41 şi 47 Cart.).

Clasificarea posturilor:

- după asprime: ajunarea (abţinerea totală de la mâncare şi băutură, după modelul Mântuitorului, al Sfântului Ilie sau al lui Moise); postul aspru (cu legume şi fructe uscate, pâine şi apă, după modelul Sfântului Ioan Botezătorul); postul obişnuit (cu mâncare gătită care exclude alimentele de origine animală ca ouă, lactate, grăsimi, peşte, carne) şi postul uşor (cu dezlegări).

- după durată: postul de o zi(zilele de miercuri şi vineri - zile de tristeţe pentru trădarea şi crucificarea Mântuitorului; Înălţarea Sfintei Cruci - 14 sept.; Ajunul Bobotezei - 5 ian. şi Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul - 29 aug.) şi postul de mai multe zile (al Naşterii Domnului, al Păresimilor - al Paştilor, al Sfinţilor Apostoli şi al Adormirii Maicii Domnului). Zilele în care nu se ţine post, în mod excepţional (zi de sărbătoare cu cruce roşie, ca Sfântul Apostol Andrei, în zi de miercuri, în Postul Naşterii Domnului) sau în mod obişnuit (miercurile şi vinerile dintre Crăciun şi Ajunul Bobotezei), se numesc harţi.

Posturile mai pot fi clasificate:

- după numărul persoanelor implicate: post particular (Mântuitorul, Moise, Sfântul Ilie, dar şi Ahab - 3 Rg. 21, 27-29, Eleazar - 1 Ezr. 8, 21-23, Dn. - 9, 3-20. Tot aici se încadrează postul ţinut de credincioşi în vederea primirii Tainelor şi ierurgiilor bisericeşti) şi post colectiv, al comunităţii (posturile înscrise în calendar, postul ninivitenilor).

- după felul lor: ordinare (toate posturile înscrise în calendar) şi extraordinare (zilele de post hotărâte de chiriarh, mitropolit sau patriarh "pentru vreo treabă de nevoie, adică ca să întoarcă direapta urgia lui Dumnezeu care cade asupra norodului şi să-l izbăvească au den moarte, au de foamete, au de războiu, au de secetă, au de ploi asuprite, au de tămăduirea bolnavilor, au de mângăerea celor necăjiţi" - Mărt. Ortodoxă, I, 93).

IV. Recapitularea:

Încercăm sintetizarea noţiunii creştine de post - ca stare de smerenie sufletească şi trupească, în vederea despătimirii, pentru eliberarea de ispitele de tot felul şi înaintarea pe calea sfinţeniei; modelul de postire al Mântuitorului Iisus Hristos; puterea postului (unit cu rugăciunea, pocăinţa, milostenia şi faptele bune) de a transforma omul, înduhovnicindu-i cugetul, fapta şi cuvântul, apropiindu-l de Dumnezeu.

V. Asociem practicarea postului cu a celorlalte mijloace de mântuire: rugăciunea, faptele de milostenie etc.

VI. Generalizarea:

Departe de a fi scop în sine, postul este mijloc de cultivare a virtuţilor creştine, în vederea conlucrării credinciosului cu harul Duhului Sfânt, pentru mântuirea personală. Iar fără post şi cumpătare nu e posibilă răstignirea păcatului, nici înaintarea pe calea virtuţilor.

VII. Aplicarea învăţăturilor Bisericii cu privire la post e posibilă numai dacă înfrânarea de la mâncăruri e însoţită şi de o atitudine creştinească pe măsură. Proorocul Isaia, numit şi "Evanghelistul Vechiului Testament", grăieşte atât de inspirat în acest sens: "Nu ştiţi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l… Atunci lumina ta va răsări ca zorile!..." (Is. 58, 6-8).

 

Bibliografie selectivă:

Biblia sau Sfânta Scriptură, ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, EIBMBOR, 2001;

Sf. Petru Movilă, Mărturisirea Ortodoxă, Ed. Junimea, Iaşi, 2001.

† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, "Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului", Ed. Basilica, 2008;

Arhid. prof. pr. Ioan N. Floca, "Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note şi comentarii", ed. a III-a îmbunătăţită, Sibiu, 2005;

Pr. prof. dr. Vasile Gordon, "Cateheze pastorale pe înţelesul tuturor", vol. I, Bucureşti, 2012.