Povestea parcurilor din București
Azi, de la ora 19:00, aveți ocazia să descoperiți zonele pline de verdeață și natură ale Bucureștiului, într-un tur virtual al parcurilor vechi și noi, al grădinilor publice dispărute sau frumos întreținute. Parcurile bucureștene au apărut abia în secolul al XIX-lea și inițial au preluat titlul de grădini publice: Grădina Cișmigiu sau Grădina Icoanei. La începutul secolului XX, parcurile încep să fie din ce în ce mai mari și frumos amenajate, precum Parcul Carol, inaugurat cu ocazia Jubileului Regal din 1906, sau Parcul Herăstrău, care avea un rol important în organizarea festivalului Luna Bucureștilor, în perioada interbelică. Acestea sunt doar o parte din curiozitățile care vă așteaptă în călătoria virtuală prin București. Pentru a participa este necesar să trimiteți un email la adresa hello@interestingtimes.ro. (A. D.)