Povești pentru copii în emisiuni radiofonice
Părinții care doresc să le ofere copiilor în aceste zile de sărbătoare și alte moduri educative și plăcute de a petrece timpul pot alege din programele radiofonice ale postului public de radio.
Teatrul Național Radiofonic pentru Copii propune pentru ziua de duminică, 24 decembrie 2017, la ora 9:00, la Radio România Cultural, spectacolul în premieră „O poveste de Crăciun” de Charles Dickens.
„Piesa de teatru radiofonic «O poveste de Crăciun» de Charles Dickens (1843, în original, «A Christmas Carol - Un colind de Crăciun») este realizată după «cărticica fantomatică», în care, mărturisește autorul, «s-a străduit să dea viață fantomei unei idei» și credem că va umple casele de bucurie, în spiritul Crăciunului. Veți putea asculta celebra poveste a transformării zgârcitului Scrooge într-un om generos sub forma unui musical modern, plin de culoare și fantezie, atrăgător pentru micii ascultători, și nu numai pentru ei”, spune Costin Tuchilă, realizator în cadrul redacției de teatru a Societății Române de Radiodifuziune. Dramatizarea și regia artistică îi aparțin lui Mihnea Chelaru, muzica originală și versurile cântecelor: George Marcu, în rolul lui Scrooge este Ion Haiduc, alături de el interpretează: Alexandru Georgescu, Mihai Niculescu, Virginia Rogin, Mircea Constantinescu, Daniela Ioniţă, Ioana Popovici Chelaru, Ioana Calotă, Cristian Simion, Ion Arcudeanu, Rudy Rosenfeld și copilul Silviu Stănescu; redactor: Irina Soare; regizor de studio: Janina Dicu; regia de montaj: Mirela Anton. În emisiunea de tradiție „Noapte bună, copii!, care a fascinat generații de ascultători, în ziua de Crăciun, 25 decembrie 2017, la ora 20:50, la Radio România Actualități, Teatrul Național Radiofonic a programat povestea „Moș Crăciun, nu uita” de Andreea Chelariu, iar la Antena Satelor, în aceeași seară, la ora 23:00, în seria „Mituri, legende, povești”, se va putea aculta „Moș Crăciun” de Barbu Ștefănescu Delavrancea.