Poza zilei
La baza Muntelui Măslinilor, în partea de sud a Grădinii Ghetsimani din Ţara Sfântă, se ridică impunătoare Biserica Naţiunilor sau a Agoniei. După tradiţie, aceasta a fost construită pe locul în care S-a rugat Iisus în noaptea prinderii Sale. Numele bisericii aminteşte că la ridicarea ei au contribuit mai multe ţări. Forma ei îmbină elemente de arhitectură creştină cu elemente islamice.