Praznicul Înălţării Domnului şi Ziua Eroilor, sărbătorite la Galaţi
Ca în fiecare an, în Arhiepiscopia Dunării de Jos, tradiţionalele manifestări dedicate eroilor au început încă din săptămâna premergătoare acestui moment sărbătoresc, prin susţinerea, în toate şcolile şi liceele eparhiei, a unei ore de religie cu tema „Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor“, în care au fost prezentate elevilor importanţa religioasă şi semnificaţia naţională ale acestei sărbători.
La praznicul Înălţării Domnului, în toate bisericile din Arhiepiscopia Dunării de Jos, la Sfânta Liturghie au fost pomeniţi eroii neamului românesc şi au fost organizate ample manifestări liturgice şi cultural-artistice pentru cei care s-au jertfit pe „câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea şi demnitatea poporului român“. De asemenea, slujbe de pomenire au fost oficiate, după Sfânta Liturghie, şi la cimitirele, troiţele şi monumentele dedicate cinstirii eroilor neamului.
În ziua praznicului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, după care a fost organizată tradiţionala procesiune închinată eroilor.
Alaiul s-a format la Biserica „Înălţarea Domnului“ din municipiu, unde slujitorii sfintelor altare, garda de onoare constituită din militari ai unităţilor Garnizoanei Galaţi, oficialităţile municipale şi judeţene, tineri seminarişti şi elevi, precum şi numeroşi credincioşi l-au întâmpinat pe chiriarhul locului.
După rugăciunea de mulţumire, alaiul a pornit către Cimitirul „Eternitatea“, la monumentul închinat eroilor neamului, unde a fost săvârşită cuvenita slujbă de pomenire. După evocarea semnificaţiei Zilei Eroilor, au fost depuse jerbe şi coroane de flori, urmate de defilarea gărzii de onoare în acordurile muzicii militare.
Elevii participanţi au depus coroane şi flori pe Altarul Eroilor Neamului şi au intonat atât Imnul de Stat al României, cât şi Imnul Eroilor.
În celălalt mare oraş al eparhiei, Brăila, procesiunea dedicată eroilor patriei a început la ora 16:00, punctul de plecare constituindu-l Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Procesiunea s-a încheiat la mormintele ostaşilor români căzuţi în cele două războaie mondiale, din cimitirul cu acelaşi nume.
La ambele manifestări închinate eroilor neamului a participat şi Chiriarhul Dunării de Jos, IPS Casian, care a oficiat, alături de slujitori de la parohiile din cele două oraşe, slujba de pomenire şi a adresat celor prezenţi un cuvânt de folos duhovnicesc.