Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, hram la Mănăstirea Prislop
În ziua praznicului Înălțării Sfintei Cruci, luni, 14 septembrie, cu prilejul hramului Mănăstirii Prislop, Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, și Preasfințitul Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei.
La slujbă a fost prezent și Preasfințitul Părinte Episcop Daniil Stoenescu. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul așezământului monahal.
În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Andrei a arătat că șarpele de aramă înălțat de Moise în pustie a fost o prefigurare vechi‑testamentară a Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, explicând că, așa cum cei ce priveau la șarpele de aramă se vindecau trupește, tot așa, cei mușcați de șarpele diavol, privind la Fiul lui Dumnezeu răstignit pe lemn, nu vor muri, ci vor avea viață veșnică.
Preasfințitul Părinte Episcop Nestor a vorbit despre prăznuirea Înălțării Sfintei Cruci şi la final a adresat cuvinte de mulțumire soborului, reprezentanților autorităților locale, stavroforei Veniamina Lazăr, stareța mănăstirii, obştii așezământului monahal și tuturor credincioșilor pelerini veniți la sărbătoarea Mănăstirii Prislop.
La finalul Sfintei Liturghii, soborul slujitor s‑a închinat la crucea mormântului Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop.