Preasfinţitul Lucian la şase ani de slujire arhierească
Duminica Lăsatului sec de brânză a fost prăznuită prin rugăciune şi comuniune euharistică la Catedrala istorică "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe din Caransebeş". Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a aniversat şase ani de slujire arhierească în Caransebeş şi a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de consilierii eparhiali şi de cei patru protopopi ai eparhiei.
Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului, a aniversat cei şase ani de slujire arhierească în Eparhia Caransebeşului prin rugăciune, săvârşind Sfânta Liturghie înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi. În cadrul Sfintei Liturghii, după momentul împărtăşirii credincioşilor, s-a citit rugăciunea potrivită de Biserică pentru începutul Postului Mare. Bucuria duhovnicească a fost împărtăşită şi de elevii seminarişti şi studenţii teologi ai şcolilor teologice caransebeşene, precum şi numeroşi credincioşi care au participat la slujbă. Toţi cei prezenţi au felicitat pe chiriarhul eparhiei, care de şase ani poartă arhiereşte destinele Episcopiei Caransebeşului. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către Corul "Gheorghe Dobreanu" al Catedralei istorice din Caransebeş, condus de către prof. Mariana Poneţchi. În încheiere, ierarhul a conferit dirijorului corului distincţia eparhială Ordinul "Episcop Elie Miron Cristea" clasa a II-a pentru mireni, în semn de preţuire şi binecuvântare pentru efortul depus în păstrarea valorilor muzicale corale din Banat. Cel mai tânăr episcop titular În data de 8 februarie 2006 a fost ales Episcop al Caransebeşului Preasfinţitul Lucian Mic, în acea vreme Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Preasfinţia Sa a fost atunci cel mai tânăr dintre episcopii titulari din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române, iar lucrul acesta s-a dovedit a fi o importantă devenire pentru eparhia încredinţată. Tinereţea i-a oferit forţa necesară pentru împlinirea nu doar a unor proiecte noi, ci şi pentru ducerea la îndeplinire a idealurilor visate de înaintaşii din scaunul arhieresc de la Caransebeş. Cel mai important deziderat al ierarhilor de la Caransebeş, de la rectitorirea episcopiei în anul 1865, a fost ridicarea unei noi catedrale în oraşul de reşedinţă. Rânduiala lui Dumnezeu a fost ca măreţul ideal să fie împlinit nu de mult, la 12 septembrie 2010, sub arhipăstorirea Preasfinţitului Lucian, dată la care întreg Banatul de munte a prăznuit sfinţirea Catedralei "Învierea Domnului". Ca o răsplată a împlinirii, evenimentul s-a bucurat de participarea şi binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, şi a unui numeros sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi. Evenimentul din 12 septembrie 2010 a fost, fără îndoială, cea mai importantă realizare petrecută în Episcopia Caransebeşului după întemeierea ei, în anul 1865. Preasfinţitul Lucian, în duhul dragostei pentru Biserica lui Hristos, a desfăşurat şi o activitate pastorală cuprinzătoare. Pentru că prezenţa episcopului în mijlocul credincioşilor este semn al unităţii şi rod al credinţei, cercetarea cu timp şi fără timp a comunităţilor din eparhie a fost grija pastorală cea mai de căpătâi a ierarhului nostru. Acum, la şase ani de păstorire a Caransebeşului, nici o biserică şi comunitate parohială nu a rămas necercetată. Toate cele 228 de parohii, filii şi centre misionare din eparhie au fost vizitate pentru folosul duhovnicesc al credincioşilor sau cu ocazia târnosirilor, a binecuvântării aduse lucrărilor de edificare, amenajare sau restaurare. A hirotonit peste 120 de clerici şi a impulsionat ridicarea şi renovarea a numeroase biserici. Este de menţionat că, în aceşti şase ani de slujire arhierească, Preasfinţitul Părinte Lucian a târnosit peste 60 din edificiile de cult ale eparhiei, iar alte aproximativ 120 au fost binecuvântate în urma unor lucrări de refacere şi amenajare. A fost amplificată lucrarea socială În această perioadă au fost înfiinţate numeroase centre în cadrul cărora se desfăşoară activităţi filantropice. Centrul de zi pentru copii din Caransebeş; Centrul de igienă pentru mamă şi copil din Caransebeş; Centrul de primire în regim de urgenţă "Sfântul Nicolae" din Caransebeş, Centrul pastoral-misionar "Arhiereul Filaret" din Caransebeş, Aşezământul social-eclesial "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului" din Bocşa Română, axat pe prevenirea abandonului infantil şi evitarea instituţionalizării copiilor din familiile cu probleme. De asemenea, Centrul de servicii comunitare din Mehadia care cuprinde un azil de bătrâni şi o cantină socială, Centrul pentru tineret "M9" din Moldova Nouă, destinat prevenirii activităţilor stradale de tip infracţional ale tinerilor din zonele miniere defavorizate) şi Aşezământul medical creştin "Acoperământul Maicii Domnului" din Marga, aflat în prezent în construcţie. Preasfinţitul Lucian a însufleţit şi activitatea culturală a judeţului nostru. Preasfinţia Sa este autorul a numeroase cărţi şi studii de teologie şi istorie bisericească, fiind şi un permanent promotor al cercetării ştiinţifice responsabile. Pe aceeaşi linie de promovare a culturii se înscrie şi inaugurarea şi sprijinirea manifestării anuale intitulate "Zilele credinţei şi culturii în Caraş-Severin", eveniment ce întruneşte festivaluri de muzică corală, de poezie în grai bănăţean spre o mai mare dezvoltare şi cunoaştere a culturii populare, dar şi un simpozion internaţional de istorie şi spiritualitate bănăţeană, la care participă an de an ierarhi de seamă ai Bisericii noastre, teologi şi cercetători din ţară şi străinătate.