Preasfințitul Macarie este solidar cu familiile românești din Norvegia
Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, aflat în perioada 15-26 ianuarie într-o vizită pastorală în Norvegia, a avut ocazia să constate faptul că în cadrul comunității ortodoxe române și al întregii comunități românești din Norvegia există o stare de îngrijorare și o atmosferă de solidaritate cu familiile, copiii și părinții separați forțat, care trec prin momente de mare încercare, informează episcopiascandinavia.se.
Familiei Bodnariu i se alătură în aceeași încercare familia Nan, credincioși ai Bisericii Ortodoxe Române. „Este foarte greu de înțeles cum separarea forțată de părinți ar putea fi considerată drept măsură luată în interesul copiilor”, a spus Preasfinția Sa.
Părintele Episcop Macarie, fiind alături de familiile care trec prin momente de mare încercare, face apel la toți cei care au competențe în rezolvarea acestor cazuri să găsească soluțiile legale și umane pentru ca familiile să-și poată asuma rolul firesc de creștere și educare echilibrată a copiilor. „Fără a aduce judecăți de valoare asupra procedurilor administrative, ne manifestăm nădejdea că autoritățile competente, preocupate de interesul copiilor, vor găsi soluțiile cele mai potrivite pentru ca aceștia să-și regăsească pacea și liniștea în atmosfera familială sănătoasă”, a mai spus Preasfințitul Părinte Macarie.