Pregătire pentru Postul Naşterii Domnului

Postul Naşterii Domnului sau al Crăciunului, precum şi celelalte posturi rânduite în Biserică, oferă creştinilor posibilitatea curăţirii duhovniceşti. Acesta închipuie ajunarea de patruzeci de zile a Prorocului Moise şi postul patriarhilor din Vechiul Testament. După cum aceia aşteptau venirea lui Mesia cu post şi rugăciune, aşa se cuvine să aştepte creştinii şi să întâmpine prin ajunare pe Cuvântul lui Dumnezeu născut din Fecioara Maria.

 

În ziua Sfântului Apostol Filip, adică pe 14 noiembrie, este Lăsatul secului pentru Postul Naşterii Domnului, care începe la 15 noiembrie şi se termină la 25 decembrie. 

 

Despre semnificaţiile postului şi despre roadele pe care el le aduce în inimile şi sufletele celor care postesc ne-a vorbit  arhim. Clement Haralam, de la Mănăstirea Antim din Bucureşti. „Acum, la începutul Postului Crăciunului, să reflectăm puţin la ceea ce este postul ca stare şi îndeletnicire creştinească. Post înseamnă abţinere. Mai întâi abţinere de la anumite mâncăruri în vederea parcurgerii unui timp rezervat pentru post. De la masă nu trebuie să te scoli flămând, dar nici sătul. În perioadele de post cel care nu posteşte cu adevărat poate să se lăcomească la anumite alimente sau mâncăruri care să-i pricinuiască vătămare corporală şi sufletească. Abţinere mai înseamnă a nu-ţi îngădui săvârşirea de fapte imorale, pronunţarea cuvintelor nepotrivite, anumite gesturi care întinează conştiinţa şi curăţia sufletească, care robesc inima, încarcă memoria cu imagini, fapte sau cuvinte nefolositoare, gesturi şi cuvinte care ne periclitează mântuirea, onoarea, cinstea de persoană şi de creştin-ortodox“, a spus arhim. Clement Haralam.

 

Postul Naşterii Domnului este unul mai uşor şi prevede mai multe dezlegări. Totuşi, intrarea în post se face prin înfrânare de la lucrurile pământeşti îngăduite, spre a dobândi mai deplin harul lui Hristos şi chiar pe El Însuşi, prin Sfânta Împărtăşanie. „Foarte mulţi dintre credincioşii ortodocşi nesocotesc posturile sau le reduc cât mai mult cu putinţă. De asemenea, folosirea expresiei «Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om» (Matei 15, 11) - aceasta este doar o justificare şi nu are temei pentru suprimarea sau reducerea postului. Mai mult, Domnul nu S-a referit la post când a spus aceste cuvinte, ci afirmaţia apare într-un context în care fariseii şi cărturarii îi acuzau pe Ucenicii lui Hristos de călcarea datinei bătrânilor prin faptul că nu-şi spală mâinile înainte de masă. Aşadar, cuvintele citate nu se referă la post, iar Mântuitorul nu neagă valoarea postului prin aceste cuvinte, ci doar pretinsa valoare religioasă a unei simple reguli de igienă corporală. Dacă ne ducem cu mintea la începutul activităţii Mântuitorului, observăm că Domnul Şi-a început misiunea publică postind 40 de zile, ceea ce în istoria mântuirii puţini au putut împlini“, a arătat arhim. Clement Haralam. 

Postul face parte din mijloacele de cultivare şi desăvârşire ale sufletului, fiind inseparabil de alte virtuţi şi acte creştineşti, ca de exemplu: rugăciunea, căinţa, smerenia, milostenia etc. El slăbeşte, atenuează sau chiar stinge puterea patimilor şi a instinctelor, constituind o formă sau un auxiliar al sârguinţei continue spre desăvârşire. Numai atunci este postul desăvârşit, când abţinerea de la mâncărurile de dulce este unită cu efortul spre virtute şi spor duhovnicesc, cu încordarea voinţei spre purificarea sufletului, spre alungarea gândurilor şi a dorinţelor păcătoase, spre înfrânarea de la răul moral, păcatul, a continuat părintele arhimandrit. 

Atunci când ne pregătim de Postul Mare, Biserica ne pune înainte modele de vieţuire creştinească pe toţi bărbaţii şi femeile care, prin multe nevoinţe şi osteneli, au trăit în cuvioşie. Aceasta pentru ca prin pomenirea lor să intrăm cu mai mult curaj în marea luptă a postului. Înainte de Postul Naşterii Domnului pregătirea noastră se face în alt fel. „Postul Crăciunului nu este precedat de cântări şi lecturi specifice, totuşi, în două duminici premergătoare postului şi în alte două duminici după începerea postului, prin pericopele evanghelice, care se citesc la Sfânta Liturghie, suntem îndemnaţi să folosim bunurile materiale pentru a dobândi Împărăţia cerurilor, şi aceasta prin ajutorarea aproapelui, care poartă chipul lui Hristos. Acestea sunt: Pilda bogatului nemilostiv; Pilda samarineanului milostiv; Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina şi Pilda dregătorului bogat. Mântuitorul nu a lăsat nişte reguli după care să ne organizăm perioadele de post, ci ne-a arătat modalitatea şi condiţiile postului. El a lăsat Ucenicilor posibilitatea şi dreptul de a fixa perioadele postului: «Vor veni zile când Mirele va fi luat de la ei şi atunci vor posti» (Matei 9, 15). Astfel, Biserica, prin Sfinţii Apostoli şi urmaşii lor, a rânduit zile şi perioade de post. Postul Mântuitorului în evidentă relaţie cu postul lui Moise scoate în evidenţă calitatea Sa de mijlocitor al noului Legământ (cu precizarea că postul lui Moise a fost în vederea revelaţiei de pe muntele Sinai, iar Mântuitorul a postit după ce trimiterea Sa mesianică fusese deja confirmată la Botezul din apele Iordanului). Pe de altă parte, postul Mântuitorului are o înaltă semnificaţie duhovnicească şi o clară trimitere eshatologică. Aflat sub puterea Duhului Sfânt, după cum menţionează Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca, Domnul Hristos trăieşte într-o lume în care condiţiile de viaţă sunt diferite de cele de pe pământ, deoarece spune Sfântul Evanghelist Matei că, lăsându-L ispititorul, au venit îngerii şi Îi slujeau. Aici ni se descoperă cel mai înalt sens al postului pentru credincioşii creştini. Prin postul adevărat depăşim condiţiile vieţii pământeşti, împlinind cuvântul Sfintei Scripturi care zice: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu» (Matei 4, 4 şi Luca 4, 4). Astfel, credinciosul intrat cu adevărat în lumea lui Dumnezeu depăşeşte condiţiile vieţii pământeşti. De aceea, nu ne vom mira de urcuşul duhovnicesc excepţional (incredibil pentru cei necredincioşi), al marilor oameni duhovniceşti, care pot reduce la minim folosirea hranei materiale sau chiar pot renunţa la ea cu totul pentru că ei sunt hrăniţi dumnezeieşte prin cuvântul şi harul lui Dumnezeu, care li se face hrană nu numai pentru suflet, ci chiar şi pentru trup. Dacă vom înţelege aceste lucruri şi dacă ne preocupă mântuirea noastră, vom îmbrăţişa şi noi, cu multă bucurie, înfrânarea şi postul, unindu-le armonios cu milostenia şi cu rugăciunea“, a subliniat arhim. Clement Haralam.