Premierea câștigătorilor concursului eparhial „Glasul rugăciunii mele”

Un articol de: Diac. Andrei Butu - 12 Iulie 2022

Câștigătorii concursului „Gla­sul rugăciunii mele” au fost premiați vineri, 8 iulie 2022, în cadrul unui eveniment desfășurat la Ceainăria Culturală din municipiul Buzău. La festivitate a participat Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei.

Competiția a fost organizată de Sectorul cultural-educațional al eparhiei, prin Biroul catehizare, învățământ și activități cu tineretul, în perioada martie-iunie 2022, la nivelul parohiilor și al unităților de învățământ din județele Buzău și Vrancea, reunind aproximativ 300 de elevi din ciclul gimnazial și liceal. Scopul concursului a fost acela de a permite elevilor să se exprime cu privire la rolul pe care îl are rugăciunea în viața lor, a familiei sau a comunității din care fac parte.

În urma evaluării lucrărilor înscrise la cele trei secțiuni ale com­petiției: literară, artistică și multimedia, au fost acordate cinci premii I, cinci premii II, șase premii III și 14 mențiuni. La premierea câștigă­torilor au participat și pr. Dra­goș-Mihail Olteanu, consilier eparhial la Sectorul cultu­ral-­e­du­cațional; pr. Dan Necula, inspector eparhial la Biroul catehizare, învă­țământ și activități cu tineretul; și dl Ionuț-Romeo Sandu, inspector eparhial la Biroul cultură și patrimoniu bisericesc.  Ierarhul locului le-a adresat un cuvânt de felicitare tuturor celor prezenți: elevi, preoți și cadre didactice, cărora le-a oferit diplome, icoane, Noul Testament cu Psalmii (format mare) și diferite cărți religioase. Totodată, i-a îndemnat pe tineri să fie ascultători, muncitori și înțelepți, ținând seama de sfaturile celor mai mari, care le ocrotesc parcursul devenirii lor. În cadrul evenimentului, par­ticipanții au fost serviți gratuit cu o băutură răcoritoare și cu o gustare de la Ceainăria Culturală, iar la final au avut posibilitatea să viziteze Muzeul Bisericesc Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.