Premierea elevilor care au pictat și scris despre sfinți

Un articol de: Prof. Cristina Mascan - 09 Noiembrie 2019

La Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”-Titan din București a avut loc miercuri, 6 noiembrie, premierea echipelor câștigătoare ale celei de-a 12-a ediții a Concursului interdisciplinar „Sfinții, prietenii copiilor”.

La etapa municipală a concursului, care s-a desfășurat la mijlocul lunii mai la Școala Gimnazială „Federico Garcia Lorca”, au participat 446 de elevi (grupați în 223 de echipe) din 59 de școli bucureștene, coordonați de profesori de religie și educație plastică. Concursul s-a desfășurat pe două secțiuni: o probă de cunoștințe, care a constat în redactarea unei compuneri despre viața și minunile unui sfânt, și o probă de creativitate, la care elevii talentați la desen au pictat o icoană cu chipul unui sfânt.

Tematica din acest an a concursului a inclus aprofundarea vieții a patru proroci (Moise, David, Solomon și Ilie), de către elevii din clasa a V-a, în vreme ce elevii din clasa a VI-a au avut prilejul să afle mai multe informații despre Maica Domnului, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli Andrei și Petru.

În deschiderea momentului festiv al premierii, părintele Mihai Stavără, parohul Bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”-Titan, a declarat: „Vă mulțumim pentru toată dragostea pe care o aveți față de ora de religie. Această manifestare, «Sfinții, prietenii copiilor», este o modalitate prin care voi vă exprimați dragostea față de Dumnezeu, având ca principale repere viețile sfinților, care L-au iubit pe Hristos și care s-au jertfit pentru El. Iar în acest an, mai mult ca ori­când, ați dat dovadă că v-ați în­sușit de la sfinți virtutea răbdării, având în vedere faptul că momentul cel așteptat cu mare emoție de voi, festivitatea de premiere, s-a desfășurat în atmosfera frunzelor ruginii ale toamnei, anotimp în care se și însămânțează ogoarele, dar se și culeg unele roade ale pământului. Voi acum ați cules roadele muncii voastre de anul trecut, dar, totodată, ați și început să însămânțați ogorul sufletelor voastre pentru ediția următoare a concursului și alte concursuri cu tematică religioasă”.

Profesoara Alina Vulpe, director adjunct la Școala Gimnazială „Federico Garcia Lorca” din București și organizatorul concursului, a evi­den­țiat faptul că acesta a fost ini­ți­at în urmă cu 12 ani pentru elevii claselor a V-a și a VI-a cu aptitudini deosebite la disciplinele religie și educație plastică.

`În societatea contemporană, educația copiilor și a tinerilor nu se poate realiza fără a avea repere morale și modele de trăire spirituală autentice, personalități morale puternice, exemple de echilibru, smerenie, bunătate, sinceritate”, a spus profesoara. 

Sponsorii acestei ediții a concursului au fost Sectorul învă­ță­mânt și activități cu tineretul al Arhiepiscopiei Bucureștilor, Aso­ciația Mediapedia, Asociația „Ma­te­iaș”, Biserica „Acoperământul Maicii Domnului”-Titan. Concursul „Sfinții, prietenii copiilor” este inclus în calendarul activităților și proiectelor educative ale Inspectoratului Școlar al Municipiului București.