Premii pentru elevii botoşăneni participanţi la Olimpiada de Religie
Elevii din judeţul Botoşani care au participat la Olimpiada de Religie, faza judeţeană, au fost premiaţi duminică, 17 mai 2009, la Biserica „Sf. Parascheva“ din Botoşani. După ce au asistat la slujba Sfintei Liturghii, atât elevii de la cele două seminarii din judeţ, (Seminarul „Sf. M. Mc. Gheorghe“ din Botoşani şi „Sf. Ioan Iacob de la Neamţ“ - Dorohoi), cât şi elevii din clasele V-VIII, respectiv IX-XII au primit din partea unor preoţi din parohiile Protopopiatelor Botoşani şi Dorohoi premii ce au constat în materiale didactice şi bani. „Acest moment a avut menirea de a recompensa, într-o anumită măsură, osteneala, osârdia elevilor botoşăneni care au dat dovadă de înţelepciune a minţii, trăire duhovnicească şi conduită morală excepţională“, a declarat prof. Cristina Andrieş, inspector şcolar de Religie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani. (C.C. )