Premii pentru elevii năsăudeni
La sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în biserica Parohiei năsăudene Maieru, după Sfânta Liturghie, au fost premiaţi elevi ai şcolii din localitate. Aceştia au participat la Olimpiada de religie şi la diferite concursuri cu temă religioasă, între care „Bucuria în suflet de copil - 300 de ani de la martiriul sfinţilor brâncoveni“ şi „Cultură şi spiritualitate“. Pentru implicarea şi munca lor, elevii au primit din partea parohului diplome de felicitare, icoane, catehisme ortodoxe, cărţi de rugăciune, precum şi dulciuri, conform pr. Ioan Cismaş.