Premiu pentru echipa care a consolidat şi a restaurat Catedrala mitropolitană din Iaşi
Până în prezent, nu s-a reuşit identificarea tuturor obiectivelor istorice, a declarat, la Sinaia, ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, care a participat la a X-a Conferinţă naţională a specialiştilor din domeniul protejării patrimoniului cultural naţional. Marele premiu şi trofeul pentru specialiştii în protejarea patrimoniului cultural naţional, în valoare de 5.000 de lei, au fost obţinute de S.C. Construcţii Unu S.A. Iaşi, pentru execuţia de excepţie a lucrărilor de consolidare-restaurare, etapa 2007, la Catedrala mitropolitană „Întâmpinarea Domnului“ din laşi.
„Sunt clădiri în Bucureşti care sunt lăsate în uitare şi este un lucru foarte grav“, a afirmat Iorgulescu. Ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, s-a arătat nemulţumit de activitatea Comisiei monumentelor istorice, susţinând că angajaţii acestei instituţii clasează şi declasează, în mod repetat, aceleaşi obiective. El le-a spus participanţilor la Conferinţă că au obligaţia nu numai să conserve patrimoniul cultural naţional, dar şi să-l pună în valoare, în special pe cel din categoria „tezaur“, dând ca exemplu brăţările dacice, pentru recuperarea cărora Ministerul a depus mari eforturi. Cazinoul din Sinaia a găzduit, în perioada 27-28 martie, cea de a X-a Conferinţă naţională a specialiştilor din domeniul protejării patrimoniului cultural naţional. Prima seară a lucrărilor conferinţei s-a încheiat cu Gala premiilor Ministerului Culturii şi Cultelor pentru patrimoniul cultural naţional, la care a participat ministrul Adrian Iorgulescu. Marele premiu şi trofeul pentru specialiştii în protejarea patrimoniului cultural naţional, în valoare de 5.000 de lei, au fost obţinute de S.C. Construcţii Unu S.A. Iaşi, pentru execuţia de excepţie a lucrărilor de consolidare-restaurare, etapa 2007, la Catedrala mitropolitană „Întâmpinarea Domnului“ din laşi. În acest an, a fost acordat şi un premiu pentru sponsorii activităţilor culturale şi acesta a fost obţinut de S.N.G.N. Romgaz S.A. Mediaş, pentru susţinerea financiară cu fonduri importante a editării albumului „România - Patrimoine Mondial - World Heritage“. Au mai fost acordate 14 premii în valoare de 2.500 de lei pentru: restaurarea monumentelor istorice; cercetare arheologică; muzeologie; arte vizuale; arhitectură şi urbanism; patrimoniu imaterial şi management. De asemenea, au fost oferite 4 diplome de excelenţă pentru întreaga activitate şi 12 diplome de merit. „Diferenţa dintre popor şi populaţie este dată de patrimoniul său cultural“ Lucrările celei de a X-a Conferinţe naţionale a specialiştilor din domeniul protejării patrimoniului cultural naţional au continuat ieri, când au avut loc dezbateri pe tema „Posibilităţi de finanţare şi cofinanţare în domeniul patrimoniului cultural naţional prin programe europene“. Ministrul Culturii, Adrian Iorgulescu, a afirmat, la Gala premiilor patrimoniului cultural naţional desfăşurată la Cazinoul din Sinaia, că Ministerul pe care îl conduce face politica interesului naţional şi politica sprijinirii conservării patrimoniului naţional. Ministrul Culturii a amintit celor prezenţi la gală că diferenţa dintre popor şi populaţie este dată de patrimoniul său cultural. Adrian Iorgulescu a declarat că, în acest an, peste 90 de obiective culturale, printre care şi Centrul cultural Sinaia vor beneficia de o finanţare totală de peste 400 de milioane de euro, din care 300 de milioane de euro reprezintă fonduri europene. Ministrul Culturii şi Cultelor i-a felicitat public pe şefii instituţiilor culturale din Sibiu, care au reuşit să organizeze anul trecut peste 2.000 de acţiuni culturale care au atras peste 2 milioane de telespectatori şi turişti. De asemenea, a fost felicitată şi conducerea Muzeului Bruckental din Sibiu, care a folosit eficient cele 30 de milioane de lei acordaţi de minister, conducerea muzeului fiind şi câştigătoarea unuia dintre premiile oferite în cadrul Galei premiilor patrimoniului cultural naţional.