Premiul Nobel pentru Chimie a fost atribuit unui cercetător german

Data: 11 Octombrie 2007

Premiul Nobel pentru Chimie pe 2007 a fost atribuit, ieri, cercetătorului german Gerhard Ertl pentru lucrările sale în domeniul chimiei suprafeţelor, care au avut aplicaţii industriale, a anunţat comitetul Nobel, transmite AFP. „Acest domeniu ştiinţific este important pentru industria chimică şi ne poate ajuta să înţelegem diverse procese, precum ruginirea şi modul de funcţionare a catalizatorilor maşinii“, a indicat comitetul Nobel.

Noul laureat al Premiului Nobel pentru Chimie, germanul Gerhard Ertl, s-a declarat ieri la Berlin „mut“ şi plin de „mândrie“ după anunţul juriului de la Stockholm. „Am rămas mut când am primit vestea de la Stockholm. Acum, mândria este sentimentul care domină“, a declarat el. Directorul onorific al Institutului Fritz-Haber, care depinde de societatea ştiinţifică germană Max-Planck, a primit vestea în biroul său, chiar în ziua în care sărbătorea împlinirea a 71 de ani. Premiile Nobel, constând într-o diplomă, o medalie şi un cec în valoare de 10 milioane de coroane suedeze (circa 1,08 milioane de euro), vor fi înmânate la Oslo pe 10 decembrie.