Preoţii pensionari, cinstiţi la Sibiu

Data: 02 Octombrie 2010

Protopopiatul Sibiu, prin grija pr. protopop Ioan Coşa, a organizat ieri, 1 octombrie, la sărbătoarea Acoperământul Maicii Domnului şi la Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, un program liturgic şi o întâlnire cu preoţii şi preotesele pensionari din Sibiu. Manifestarea a avut loc la Biserica "Naşterea Domnului" din Sibiu, unde preoţii pensionari au oficiat o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile primite de la Dumnezeu de-a lungul anilor. Programul liturgic a continuat cu o slujbă de Parastas oficiată pentru preoţii şi preotesele trecuţi la Domnul. Părintele protopop Ioan Coşa s-a adresat celor prezenţi la slujbe arătând recunoştinţa pe care preoţii tineri din protopopiat o au faţă de preoţii pensionari, sub oblăduirea cărora s-au format ca slujitori ai sfintelor altare. Manifestarea s-a realizat la iniţiativa Protopopiatului Sibiu şi a preoţilor de aici, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. (Ştefan Mărculeţ)