Preotul Marian Constantinescu (1960-2020), slujitor harnic al Bisericii lui Hristos
Am aflat cu întristare de trecerea din această viaţă, în dimineața zilei de sâmbătă, 12 septembrie 2020, a părintelui Marian Constantinescu, preot paroh la Parohia „Sfântul Pantelimon”, Protoieria Sector 2 Capitală.
Părintele Marian Constantinescu s-a născut în ziua de 20 aprilie 1960, în orașul Ploiești, județul Prahova, în familia dreptcredincioșilor Ioan și Victoria Constantinescu, pe care Dumnezeu i-a învrednicit cu nașterea a șapte copii, cinci băieți și două fete.
După frecventarea cursurilor primare și gimnaziale în orașul Ploiești, a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox din București, absolvite în anul 1981, și ale Institutului Teologic de grad universitar din București, absolvite în anul 1986.
În anul 1984, s-a căsătorit cu domnișoara Tanța Cană, Dumnezeu binecuvântând familia lor cu patru copii: Mihaela-Gabriela, Ioan-Marian, Alexandru-Nicolae și Cristian-Stelian.
În anul 1986, a fost hirotonit în treptele clericale de diacon și preot de către Preasfințitul Părinte Roman Ialomițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. Și-a desfășurat activitatea pastoral-misionară la parohiile Predeal Sărari, județul Prahova, Dichiseni, județul Călărași, Alexeni, județul Ialomița, Giurgeni, județul Ialomița, și din anul 2001 la Parohia „Sfântul Pantelimon”, Protoieria Sector 2 Capitală.
În funcția de preot paroh la Parohia „Sfântul Pantelimon”, în care a fost numit în anul 2008, a realizat o intensă activitate pastoral-misionară și edilitar-gospodărească, desfășurând ample lucrări de înfrumusețare a bisericii, în special după incendiul care a avut loc în seara zilei de 9 ianuarie 2012. Biserica a fost acoperită cu tablă de cupru, a fost așezată o nouă Sfântă Masă din marmură, au fost refăcute tencuielile exterioare, pictura în tehnica frescă și turlele bisericii, a fost amenajat spațiul exterior și a fost construită o clopotniță care cuprinde și un lumânărar și un pangar.
Slujind cu abnegație valorile pedagogice creștine, s-a îngrijit de educația religioasă a elevilor din parohie, consolidând parteneriatul dintre Parohia „Sfântul Pantelimon” și Școala Gimnazială „Maica Domnului”.
Pastorația sa a fost caracterizată de râvnă, smerenie și dragoste, dedicându-și viața Bisericii lui Hristos și dând dovadă de credință puternică şi ascultare statornică în slujirea preoţească.
În aceste momente de despărțire vremelnică până la Învierea de obşte, adresăm un cuvânt de consolare familiei greu încercate, enoriașilor și preoților slujitori ai Parohiei „Sfântul Pantelimon” și tuturor celor care l-au cunoscut.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să primească sufletul părintelui Marian în ceata sfinţiţilor Săi slujitori.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru cei îndoliați,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj de condoleanțe transmis la slujba de înmormântare a părintelui Marian Constantinescu, preot paroh la Parohia „Sfântul Pantelimon” din București, Protopopiatul Sector 2 Capitală, oficiată joi, 17 septembrie 2020, ora 11.00, în biserica Parohiei „Sfântul Pantelimon”.