Preşedintele României, în mijlocul credincioşilor ortodocşi români de la Roma

Data: 05 Septembrie 2008

Duminică, 7 septembrie a.c., cu ocazia primei Sfinte Liturghii care se va sluji în incinta viitorului sediu al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, prezidată de către Înalt Preasfinţitul Mitropolit Iosif (Pop) al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale, va avea loc vizita oficială a Excelenţei Sale, domnul Traian Băsescu, preşedintele României, în mijlocul credincioşilor ortodocşi români din Roma şi din împrejurimi, informează Agenţia de Ştiri Basilica.

Aflat pe una dintre colinele Romei, într-un cadru care aminteşte de liniştea vetrelor mănăstireşti din România, în mijlocul unui frumos parc de 2,6 hectare, viitorul sediu al Episcopiei ortodocşilor români din Italia constituie rodul colaborării fructuoase dintre Guvernul României şi Patriarhia Română care, la solicitarea nou-înfiinţatei eparhii, făcută în numele celor peste un milion de credincioşi pe care îi are în grijă, a aprobat şi concretizat subvenţionarea aproape integrală, necesară pentru achiziţionarea acestuia. La aceasta se adaugă jertfa substanţială a credincioşilor celor 76 de parohii din Italia. La acest eveniment, alături de membrii delegaţiei oficiale şi de alţi invitaţi de seamă din Roma, vor mai participa şi Preasfinţitul Siluan (Şpan), Episcopul ortodocşilor români din Italia, Preasfinţitul Timotei (Lauran), Episcopul românilor ortodocşi din Spania şi Portugalia, precum şi preoţii şi credincioşii parohiilor ortodoxe româneşti din Roma şi din împrejurimi, dar şi ai altor parohii din Italia.