Prezență arhierească în Parohia Bălaia
Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit duminică, 14 ianuarie, Dumnezeiasca Liturghie în biserica parohială din Bălaia, Protopopiatul Oradea. Cu acest prilej au fost sfințite clopotele cele noi ale sfântului lăcaș și icoanele din catapeteasma Sfântului Altar.
Ierarhul i-a învățat pe credincioși importanţa practicării recunoștinței în viața spirituală, începând de la cele mai mărunte lucruri și culminând cu perpetua recunoștință față de mântuitorul sacrificiu hristic.
Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie a subliniat că „este o duminică a recunoștinței față de Dumnezeu, față de bunătatea lui Dumnezeu, față de adâncul iubirii Sale de oameni, față de Cel Care este dovada supremă a iubirii lui Dumnezeu-Tatăl față de noi, Domnul nostru Iisus Hristos. (...) Fiul lui Dumnezeu vine în lume să ia asupra Sa povara păcatelor lumii, ca să ne descopere și să ne învețe pe noi iubirea deplină, desăvârșită, a Tatălui, ceea ce Legea lui Moise nu putea să facă, pentru că Legea conduce spre Cel Care trebuia să vină, Fiul lui Dumnezeu; Care vine ca Mântuitor, nu doar pentru a preda lecții despre bunătatea lui Dumnezeu, ci mai ales pentru a interveni concret în viața noastră!”
De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși la practica recunoștinței: „Recunoștința este ceea ce lipsește lumii noastre. Vrem să se schimbe? Trebuie să ne schimbăm noi! Așteptăm minuni din afară? Nu vin. Minunile se petrec în viața noastră, aici, în inimă, în suflet se întâmplă minunile!”
La final, ierarhul i-a oferit preotului paroh Romulus-Dănuț Vidican distincția de sachelar. În semn de recunoștință, din partea comunității parohiale, preotul paroh i-a oferit ierarhului o icoană pictată pe lemn cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pruncul Iisus Hristos.