Prezență arhierească în parohii românești din Protoieria Toscana 1
În Duminica a 2-a după Rusalii, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia „Sfânta Muceniță Anisia”-Empoli din Protopopiatul Toscana 1. Cu acest prilej, Preasfinția Sa a binecuvântat catapeteasma bisericii parohiale și lucrările de înfrumusețare săvârșite recent la lăcașul de închinare. În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale Evangheliei duminicale. Chiriarhul a hirotesit, pe seama parohiei gazdă, un citeț și un paracliser, iar pentru merite deosebite în activitatea pastoral-misionară și administrativă, părintele paroh Andrei Aioanei a fost hirotesit iconom. Parohia „Sfânta Muceniță Anisia” a fost înființată în anul 2017. Timp de doi ani, sfintele slujbe au fost oficiate în orașul Empoli, iar începând cu anul 2019, când parohia a primit un nou loc de slujire, slujbele sunt săvârșite în localitatea San Miniato, într-o biserică romano-catolică frumos împodobită cu cele necesare slujirii ortodoxe, se arată pe site-ul theofania.ro.
Sâmbătă, 6 iulie, Preasfinția Sa s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” din orașul italian Prato, Protopopiatul Toscana 1, comunitate păstorită de părintele Mihai Anton. Cu această ocazie, chiriarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și a botezat al doilea copil al familiei părintelui paroh. Parohia „Sfânta Mare Muceniță Anastasia Romana” din Prato a fost înființată în anul 2010. În anul 2018, parohia a cumpărat un imobil care a trecut printr-un amplu proces de restructurare, fiind transformat în biserică. În 2019, noul lăcaș de închinare a fost sfințit.