Prezență arhierească la Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Bacău
În contextul hramului bisericii băcăuane ocrotite de Sfânta Cuvioasă Parascheva, preoții acestei biserici, Silviu Busuioc și Ștefan Poiată, au organizat spre folosul sufletesc al credincioșilor un amplu program de manifestări cultural‑religioase. Programul a debutat cu ziua de vineri, 6 octombrie, când, la vreme de seară, a fost întâmpinată racla cu Sfinte Moaște de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman, ulterior fiind săvârșită Sfânta Taină a Maslului în sobor de preoți.
Ziua de sâmbătă, 7 octombrie, a debutat cu slujba Utreniei urmată de Sfânta Liturghie, la care a participat părintele Liviu Nechita, consilier patriarhal, alături de părintele secretar eparhial Ciprian‑Ioan Ignat și părintele protoiereu Eugen‑Ciprian Ciuche. În cadrul slujbei a fost săvârșită și o slujbă de pomenire a ctitorilor fondatori ai sfântului lăcaș.
Bucuria credincioșilor a fost desăvârșită la sosirea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, care a binecuvântat finalizarea lucrărilor de înălțare a așezământului social‑filantropic închinat Sfintei Mucenițe Teodora, Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla. Inaugurarea acestui centru social vine și în contextul Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice, întrucât acesta va deservi activităților sociale și duhovnicești care se vor derula spre folosul seniorilor din comunitate.
În cuvântul de învățătură, ierarhul a vorbit credincioșilor despre Sfânta Cuvioasă Parascheva și importanța ei pentru credincioșii din Eparhia Romanului și Bacăului.