Prezentare de carte: „Despre nădejdea şi dragostea creştină“
În 2009 a apărut la Editura „Doxologia“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, broşura „Despre nădejdea şi dragostea creştină“, din colecţia „Credinţa Ortodoxă“, nr. 8.
Lucrarea se adresează tuturor creştinilor care doresc să aprofundeze taina credinţei în Hristos şi valoarea virtuţilor creştine. Nădejdea şi dragostea creştină sunt două dintre virtuţile teologice numite de Sfântul Apostol Pavel şi practicate în Biserică pe calea sfinţeniei. Broşura răspunde în duh teologic şi patristic la întrebări fundamentale ale credincioşilor cu privire la necesitatea, practicarea şi aspectele trăirii virtuţilor creştine. Nădejdea este dorul şi aşteptarea împlinirii tuturor făgăduinţelor lui Dumnezeu, iar dragostea este trăirea în Dumnezeu şi năzuinţa omului spre tot ce este mai bun şi mai frumos. Având valoare de învăţătură catehetică elementară, lucrarea de faţă vorbeşte şi despre exerciţiul şi practicarea acestor virtuţi teologice, dar şi despre păcatele împotriva acestora, deznădejdea şi ura. Cartea este deci o realitate sine qua non a formării religioase a credincioşilor şi un ghid al înţelegerii şi trăirii tainelor lui Dumnezeu, pentru a dobândi sfinţenia, adică prezenţa stăruitoare şi înnoitoare a lui Hristos în omul care se roagă. Recomandăm acestă lucrare tuturor creştinilor însetaţi de Dumnezeu şi trăitori ai virtuţilor, luminaţi de fapte bune şi dăruitori de lumină.