Prima asociaţie filantropică din Arhiepiscopia Sibiului
La Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Sibiu avea să se nască în urmă cu 20 de ani primul proiect filantropic din Arhiepiscopia Sibiului. Asociaţia „Sfântul Nicolae“ a parohiei din cartierul Valea Aurie a avut de-a lungul timpului numeroase proiecte pentru copii şi bătrâni, iar în prezent peste 25 de elevi primesc la centrul de zi o masă caldă şi participă la activităţi educativ-religioase.
În primii ani de libertate de după 1989, când comunităţile au avut posibilitatea să-şi zidească locaşuri de rugăciune, a apărut şi nevoia de a sprijini familiile defavorizate, familiile cu mulţi copii şi fără prea multe venituri. Din păcate, şi în zilele noastre situaţia este dificilă pentru multe familii, iar parohiile fac tot posibilul ca măcar copiii să primească cele necesare traiului zilnic şi educaţiei lor. Centrul pentru copii de lângă Biserica „Pogorârea Sfântului Duh“ din Sibiu este un model de bună practică în domeniul asistenţei sociale, mai ales că s-a născut în anii â90, când puţini ştiau ce înseamnă acest domeniu nou de activitate. În jurul unei biserici în construcţie, fără prea multe resurse financiare, fără vreun sediu sau personal, dar cu un preot inimos şi o preoteasă devotată misiunii creştine, s-a născut Asociaţia filantropică „Sfântul Nicolae“ a Parohiei Valea Aurie I, prin care de-a lungul anului au fost realizate mai multe proiecte.
„Mergeam cu soţia duminica după-amiaza pentru a alege copiii care să vină la asociaţie şi să fie ajutaţi. Nu uit faptul că părinţii erau jenaţi şi nu doreau să-şi lase copiii la biserică, spunând că au tot ce le trebuie, deşi nu aveau. Până la urmă am reuşit să aducem 38 de copii, deşi nu aveam o clădire pentru activităţi. I-am găzduit la demisolul bisericii aflate în construcţie, spaţiul devenind un adevărat centru, cu sală de mese, bucătărie şi loc de studiu. Primul proiect a fost numit după gândul meu de a ajuta copiii: «Să oferim copiilor iubire!». Am mers trei ani cu acest proiect, după care am ieşit în evidenţa autorităţilor locale, iar Direcţia Muncii ne-a sprijinit să beneficiem de un ajutor din partea statului. Am început atunci un nou proiect pe care îl avem până astăzi, şi anume înfiinţarea centrului de sprijin şi asistenţă pentru copil şi familie“, ne-a spus părintele paroh Simion Săsăujan, preşedinte al Asociaţiei „Sfântul Nicolae“.
Noul sediu al aşezământului
În 2005, asociaţia a deschis şi un proiect pentru vârstnici, numit „Masa pe roţi“, prin care 40 de bătrâni primeau o masă caldă la domiciliu. Acest proiect a funcţionat timp de trei ani, cu sprijinul autorităţilor şi al unor voluntari. „Aveam peste 70 de asistaţi în fiecare zi“, îşi aminteşte părintele Săsăujan, care nu se fereşte să recunoască greutăţile întâmpinate, dar şi sprijinul venit din partea unor oameni de suflet. După alţi trei ani, asociaţia a deschis lucrările la actualul spaţiu pentru centrul de zi pentru copii, dar şi pentru un viitor cămin de bătrâni. Actualmente, la primul nivel al clădirii funcţionează centrul pentru copii, unde 25 de elevi de clasele primare sunt ajutaţi zilnic la lecţii, primesc o masă caldă şi beneficiază de tot felul de activităţi extraşcolare. Lucrările la etaj sunt în plină desfăşurare, iar speranţele sunt ca în anul viitor să fie inaugurat şi căminul de vârstnici, unde sunt pregătite 9 camere duble, spaţiu de recreere şi de gospodărire.
Copiii din centrul de zi beneficiază de o atenţie deosebită din partea personalului specializat, dar şi din partea unor voluntari de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna“ şi de la cea de Ştiinţe Sociale din Sibiu, care se străduiesc să-i ajute pe micuţi în toate activităţile lor. Toate acestea sprijină nu doar familiile, ci şi şcoala din cartier.
„Avem o bună colaborare cu şcoala din parohie. Pregătim acum serbarea de sfârşit de an şi le oferim un dar copiilor noştri. Direcţiunea s-a bucurat foarte mult că participăm prin acest parteneriat la activităţile şcolii“, ne-a mai spus părintele paroh.